Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile.

"Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19", a spus şeful statului.
 

El a subliniat că, în pofida restricţiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global.

"Numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât şi numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert. Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar şi în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanţare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgenţă. Cu siguranţă că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban şi cu specialiştii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acţiunea fermă şi timpurie salvează vieţi şi produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecţiilor", a arătat şeful statului.

Iohannis a prezentat măsurile din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Starea de urgenţă este o măsură excepţională ce poate fi instituită de preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului.

Pe 16 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, Imagine: Administrația Prezidențială, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Anda Badea, Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Preşedintele Iohannis: Şcolile rămân închise

 

VIDEO Iohannis: Pericolul nu a trecut, iar relaxarea restricţiilor ar duce la o creştere vertiginoasă a cazurilor de infectare

 

VIDEO Iohannis: Termenele de preaviz în cazul demisiei în domeniile Sănătate, Apărare, Ordine publică se suspendă

 

VIDEO Iohannis: Se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică

 

VIDEO Iohannis către medici: Lupta continuă; noi toţi avem nevoie de profesionalismul şi dedicarea voastră

 

Prelungirea stării de urgenţă

 

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (text integral)

 

VIDEO Iohannis: Încetarea sau suspendarea activităţii centrelor de îngrijire a persoanelor vârstince şi a altor categorii vulnerabile, interzisă

 

VIDEO Iohannis, despre starea de urgenţă: Protecţia populaţiei şi a bunurilor - asigurată cu prioritate

 

VIDEO Iohannis: Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, accelerarea digitalizării, audit extins în administraţie

 

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României - ANEXA 1 (text integral)

 

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României - ANEXA 2 (text integral)

 

VIDEO Iohannis, românilor: Nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe cei de lângă voi

 

Decret - stare de urgenţă/ Activităţile didactice online şi modul de recuperare a materiei, stabilite de MEC

 

Decret - stare de urgenţă/ MAE asigură reprezentarea României la reuniuni, informează ONU şi Consiliul Europei

 

Decret - stare de urgenţă/ Fonduri Europene: Dezbateri publice şi depunere de documente online

 

Decret - stare de urgenţă/ Documentele pentru înregistrarea actelor de naştere şi de deces se pot transmite electronic

 

Decret - stare de urgenţă/ Cununiile şi înmormântările se pot face cu numărul minim de persoane necesar

 

Decret - stare de urgenţă: Consultaţiile în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriu pot fi acordate şi la distanţă

 

Decret - stare de urgenţă/ Măsuri speciale de sprijin al angajatorilor şi protecţie a angajaţilor şi familiilor acestora

 

Decretul privind prelungirea stării de urgenţă - publicat în Monitorul Oficial

 

Decret - stare de urgenţă/Justiţie: Executarea silită continuă numai când se respectă regulile de disciplină sanitară

 

Decret - stare de urgenţă/Justiţie: Persoanele sub control judiciar nu se prezintă la unităţile de poliţie desemnate pentru supraveghere

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.