Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că în zilele următoare vor fi aduse în ţară aproximativ 500.000 de combinezoane pentru personalul medical.

Iohannis a vorbit, la Palatul Cotroceni, despre achiziţiile în domeniul medical făcute în contextul epidemiei COVID-19.

"Primim încă în această săptămână 2 milioane şi jumătate de măşti pentru medici, aproximativ 5 milioane de măşti de protecţie pentru forţele de ordine, jandarmi, poliţişti, aproximativ 8 milioane de măşti care vor ajunge la populaţie. Vor veni în zilele următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecţie pentru medici şi personalul medical", a spus şeful statului.

 

Imagine: Administrația Prezidențială



El a amintit că la început a fost ''un pic complicat'' de procurat materiale de protecţie.

"La început se ştie că a fost un pic complicat de procurat materiale de protecţie - măşti, combinezoane, ventilatoare. Iată că avem deja primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern", a punctat şeful statului. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: presidency.ro

 

Citiţi şi:

 

Iohannis anunţă că va fi prelungită cu încă o lună starea de urgenţă

 

Iohannis: Nu suntem încă la vârful epidemiei; nu e cazul să ne relaxăm

 

Iohannis: România va trimite o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia

 

Iohannis: Vom avea o situaţie complicată a bugetului; Guvernul va trebui să facă o analiză cuprinzătoare

 

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume la 6 aprilie 2020

 

Procedura prelungirii stării de urgenţă

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.