Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România salută publicarea, joi, a raportului final al Misiunii Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (ODIHR Election Assessment Mission/EAM) de evaluare a alegerilor prezidenţiale din România, desfăşurate la 10 şi 24 noiembrie anul trecut.

Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, concluzia principală a raportului Misiunii OSCE/ODIHR este că "alegerile prezidenţiale din România au fost competitive, au asigurat pluralismul necesar şi au oferit votanţilor o gamă largă de alternative politice". Campania electorală, care a precedat scrutinul electoral, "s-a desfăşurat, potrivit raportului, într-un mediu deschis şi calm, cu respectarea libertăţilor fundamentale prevăzute în Constituţia României". Totodată, arată sursa citată, raportul subliniază că alegerile au fost gestionate în mod eficient şi procesul electoral s-a bucurat de încrederea publicului, chiar dacă unele aspecte legislative necesită adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire.

Raportul final al Misiunii OSCE/ODIHR consemnează faptul că autorităţile electorale au organizat procedurile de vot de o manieră eficientă şi imparţială, menţiunile pozitive incluzând şi organizarea votului în străinătate. În acest sens, raportul menţionează organizarea votului în străinătate prin intermediul a 835 de birouri de vot în străinătate în 98 de state.

De asemenea, în ceea ce priveşte votul în străinătate, raportul face referire şi la votul prin corespondenţă, subliniindu-se faptul că cetăţenii români au putut să îşi exercite dreptul la vot prin corespondenţă pentru prima dată în contextul organizării unui scrutin prezidenţial. Între recomandările făcute de experţii ODIHR se numără şi continuarea eforturilor de îmbunătăţire a organizării votului prin corespondenţă.

Raportul conţine un număr de recomandări făcute de Misiunea OSCE/ODIHR pentru autorităţile române, în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale în materie.

Misiunea OSCE/ODIHR de evaluare a alegerilor prezidenţiale din România organizate în luna noiembrie 2019 a fost condusă de ambasadorul austriac Christian Strohal şi a fost alcătuită din şase experţi. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.