Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Salvaţi România cere primarilor şi şefilor de consilii judeţene să rectifice de urgenţă bugetele locale, astfel încât banii destinaţi iniţial pentru festivaluri să fie direcţionaţi către sistemul de sănătate local şi judeţean.

"În contextul actual, al crizei provocate de noul coronavirus, avem nevoie de orice leu pentru a combate efectele epidemiei de COVID-19 atât în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei, cât şi economia. Trebuie să spunem 'Stop' risipei din banul public! De aceea, cerem primarilor şi şefilor de consilii judeţene să dea dovadă de responsabilitate şi să rectifice de urgenţă bugetele locale, astfel încât banii destinaţi iniţial pentru festivaluri şi petreceri să fie direcţionaţi către sistemul de sănătate local şi judeţean", arată USR într-o postare pe Facebook.

Conform aceleiaşi surse, Liviu Mălureanu, vicepreşedinte USR şi candidat USR la CJ Vrancea, a concluzionat că spitalele din judeţ ar putea beneficia suplimentar de mai multe milioane de lei dacă s-ar renunţa la evenimente precum: Festivalul Cântece de viţă veche şi nouă (1,7 milioane lei), "Vrancea Dalbă" (800.000 lei), Festivalul Viei şi Vinului (600.000 lei), Ziua Europei (1,43 milioane lei).

"Din banii economisiţi astfel se pot cumpăra echipamente sanitare de protecţie pentru personalul medical, materiale dezinfectante şi soluţii biocide pentru instituţiile publice, se pot dota ambulanţele şi spitalele cu echipamentele necesare. Nu în ultimul rând, banii pot fi folosiţi pentru serviciile mobile care să trateze la domiciliu bolnavii cu afecţiuni uşoare şi pentru sprijinirea voluntarilor care asistă persoanele vârstnice. În plină pandemie de coronavirus, nu avem nevoie nici de decoruri kitschoase, nici de covoare roşii puse direct în noroaie, nici de primari sau baroni locali care să se pozeze pe străzi. Avem nevoie de responsabilitate", a menţionat USR. AGERPRES/ (AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Uniunea Salvați România - USR/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.