Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban a anunţat că în viitoarea şedinţă de Guvern va fi adoptat un act normativ pentru responsabilizarea autorităţilor administraţiei locale în verificarea condiţiilor de izolare la domiciliu.

"În ceea ce priveşte izolarea la domiciliu, am solicitat în repetate rânduri şi chiar vom emite un act normativ în prima şedinţă de Guvern pentru a responsabiliza autorităţile administraţiei locale în verificare condiţiilor de izolare la domiciliu", a declarat Ludovic Orban, joi, la videoconferinţa cu preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, prefecţii şi şefii instituţiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.

Premierul a precizat că împreună cu ministrul de Interne a stabilit şi alte măsuri pentru a asigura "aplicarea cu stricteţe a regulilor, a ordonanţelor militare şi a actelor normative şi sancţionarea drastică a tuturor celor care încalcă prevederile legale sau cele cuprinse în ordonanţele respective".

Orban a cerut, totodată, mărirea vitezei de circulaţie a informaţiilor între diferite structuri implicate şi chiar în interiorul diferitelor ministere şi direcţii deconcentrate, astfel încât pe baza acestor informaţii să se ia rapid decizii.

"Din momentul în care s-a dispus că o persoană trebuie să intre în izolare la domiciliu în maxim 24 de ore trebuie să fie informaţi reprezentanţii autorităţilor locale, astfel încât ei să verifice respectarea deciziei de izolare la domiciliu. De asemenea, cred că trebuie să le facem o scurtă informare celor care intră în izolare la domiciliu, cu ce condiţii trebuie să respecte pe perioada izolării la domiciliu", a mai afirmat şeful Guvernului. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.