COD GALBEN: 30-03-2020 ora 14 Intre 30 martie, ora 22:00 - 01 aprilie, ora 10:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă in ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă; COD GALBEN: 30-03-2020 ora 13 Intre 13:00 si 17:00 se va semnala intensificări locale și temporare ale vântului, cu rafale de 55...60 km/h. in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă.

Fac excepţie cauzele de urgenţă deosebită, apreciate ca atare de judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor, se arată în decretul de instituire a stării de urgenţă.

În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură.

Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poştă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenţă, telefonic indicarea adreselor de poştă electronică pentru comunicarea respectivelor acte.

Termenele de comunicare a soluţiilor, de formulare şi soluţionare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1), care se referă la cauzele urgente, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată.

Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepţia celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată. Fac excepţie cele judecate potrivit decretului.

Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferinţă la locul de deţinere sau în spaţii corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

În executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât şi recompensele constând în permisiunea de ieşire din penitenciar se suspendă.

Pentru menţinerea legăturii cu mediul suport se majorează durata şi numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranţă, la maximum 45 minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 minute pe zi. Dreptul deţinuţilor la convorbiri on-line, indiferent de situaţia disciplinară şi periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare, se mai arată în decret. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.