Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Situaţia generată de afluxul de români aflaţi marţi la graniţa de vest a ţării este analizată în vederea identificării şi adoptării unor soluţii de către o celulă de criză reunită la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

"Un ultim subiect pe care aş vrea să-l aduc în discuţie este situaţia generată de afluxul de români care în acest moment se află la graniţa de vest a României şi care se întorc cu mijloace de transport personale în ţară. Este o aglomeraţie în acest moment la punctele de trecere a frontierei şi în acest moment la nivelul MAI, împreună cu celelalte instituţii competente, se desfăşoară o celulă de criză pentru identificarea şi adoptarea soluţiilor care să ducă la defluirea acestei aglomeraţii înregistrate în momentul de faţă la graniţa de vest a României. Sunt implicate în momentul de faţă atât instituţiile din subordinea MAI, Poliţia de Frontieră, cât şi instituţiile prefectului din judeţele de graniţă, responsabili din Direcţiile de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, astfel încât să fie identificate şi adoptate în cel mai scurt timp măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor cauzate de aglomeraţia înregistrată în acest moment la graniţa de vest", a declarat Ionel Dancă, marţi noapte, la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că în cadrul reuniunii se analizează şi "spaţiile de cazare pentru cei care vor fi puşi în carantină", respectiv cei care vin din "zonele roşii" din Italia, Franţa, Germania, Spania.

"Există spaţii identificate anterior, se caută noi spaţii pentru a face faţă valului de români care vin în ţară, în special pentru cei care vin din zonele roşii. Cei care nu vin din zonele roşii de carantină (...) pot să fie în autoizolare la domiciliu", a explicat Dancă.

Şeful Cancelariei premierului a mai anunţat că miercuri dimineaţă la ora 9,00 va avea loc o nouă reuniune a Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, unde vor fi analizate şi adoptate noi măsuri, în funcţie de evoluţia infecţiilor cu coronavirus din ţara noastră. AGERPRES/ (A- autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Dancă: Bugetul Ministerului Sănătăţii, suplimentat cu 350 de milioane de lei, pentru achiziţia de materiale sanitare

 

* Dancă: Guvernul a aprobat hotărârea privind reorganizarea ANAF

 

* Dancă: Hotărâri de guvern adoptate pentru deblocarea unor proiecte precum Centura Bucureşti-Sud şi Autostrada Sebeş-Turda

 

* Arad: Şoferii aşteaptă 50 de minute la intrarea în ţară prin Nădlac II, unde au loc controale sanitare

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.