Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, luni, cea mai mare parte a candidaţilor la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi de preşedinte de Consiliu judeţean.

"Biroul Politic Naţional al PNL a validat cea mai mare parte a candidaţilor la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi de preşedinte de Consiliu judeţean. Nu am validat candidaturile în câteva judeţe, cum ar fi Bihor, nu pentru că domnul Bolojan nu ar fi candidatul care de departe are şansa de a câştiga cu un scor zdrobitor, mai avem în derulare un sondaj la nivelul judeţului pentru a stabili cel mai bun candidat la preşedinţia CJ. De asemenea, nu am validat candidaturi în judeţele unde se poartă negocieri cu alte formaţiuni politice de Opoziţie cum ar fi Galaţi, Maramureş, Brăila şi este necesar pentru a putea valida candidaţii să se ajungă la o formulă politică de colaborare cu partidele de dreapta astfel încât să maximizăm şansele de a câştiga şi în aceste judeţe. Au fost amânate validările în încă trei judeţe din motive care ţin tot de nevoia finalizării unor cercetări sociologice, astfel încât să determinăm candidatul care este cel mai potrivit", a anunţat Orban, la finalul şedinţei conducerii PNL.

El a precizat că decizia susţinerii candidaturii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei a fost validată cu unanimitate de voturi.

Orban a adăugat că, la propunerea Colegiului Director Judeţean Iaşi, a fost validată candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iaşi.

"Începând de astăzi, PNL îl susţine cu toată forţa de care dispune (pe Mihai Chirica - n.r.)", a afirmat el.

Preşedintele PNL a indicat că procedurile privindu-i pe ceilalţi candidaţi unde deciziile au fost amânate sunt în curs de finalizare, termenul stabilit fiind de două săptămâni, urmând ca după să fie convocat din nou Biroul Politic Naţional.

Astfel, au fost validaţi următorii candidaţi:

* Alba: Ion Dumitrel candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean, decizia privind candidatul la Primăria Alba Iulia a fost amânată;

* Arad: Iustin Cionca - la funcţia de preşedinte al CJ, Sergiu Bîlcea - la primărie;

* Bacău: Ionel Palăr, la funcţia de preşedinte al CJ, decizia privind candidatul la primăria municipiului reşedinţă de judeţ a fost amânată;

* Bihor: Ilie Bolojan - candidat la Primăria Oradea, decizia privind candidatul la funcţia de preşedinte al CJ a fost amânată;

* Bistriţa Năsăud: Nelu Turc, la primărie, decizia privind candidatul la funcţia de preşedinte al CJ a fost amânată;

* Botoşani: Cătălin Flutur - la primărie, Costel Şoptică - candidat la funcţia de preşedinte al CJ;

* Braşov: Adrian Veştea - candidat la CJ, decizia privind candidatul la primărie a fost amânată;

* Buzău: Adrian Zoican, candidat la primărie, Cristi Romanescu, la funcţia de preşedinte al CJ;

* Caraş Severin: Ioan Popa, candidat la Primăria Caransebeş, Romeo Dunca, la funcţia de preşedinte al CJ;

* Călăraşi: Dan Drăgulin, la funcţia de primar, Barbu Valentin - la funcţia de preşedinte al CJ;

* Cluj: Emil Boc, la funcţia de primar, Alin Tişe - la funcţia de preşedinte al CJ;

* Constanţa: Vergil Chiţac, la primărie, Mihai Lupu - la funcţia de preşedinte al CJ;

* Covasna: Liviu Comăneci la primărie;

* Dâmboviţa: Ion Sorin, preşedinte al CJ, Aurelian Cotinescu, la Primăria Târgovişte;

* Dolj: Alexandru Gada, preşedinte al CJ, Nicolae Giugea, la Primăria Craiova;

* Gorj: Marcel Romanescu, la Primăria Târgu Jiu, decizia pentru CJ a fost amânată;

* Harghita: Marius Ţepeluş, la Primăria Miercurea Ciuc, decizia privind candidatul la funcţia de preşedinte al CJ a fost amânată;

* Hunedoara: Florin Oancea, la Primăria Deva, Adrian David - la funcţia de preşedinte al CJ;

* Ialomiţa: Luminiţa Barcari, la preşedinţia CJ, Dragoş Soare - la Primăria Slobozia;

* Iaşi: Mihai Chirica - la primărie, Costel Alexe la preşedinţia CJ;

* Mehedinţi: Daniel Cârjan, la Primăria Severin, decizia privind candidatul la funcţia de preşedinte al CJ a fost amânată;

* Ilfov: Thuma Hubert, la preşedinţia CJ;

* Mureş: Cristian Chirteş - la preşedinţia CJ, Teodora Benedec - la Primăria Târgu Mureş;

* Olt: Liviu Voiculescu, la Primăria Slatina, Ion Voicu - la preşedinţia CJ;

* Prahova: Andrei Voloşevici, la Primăria Ploieşti, Iulian Dumitrescu - la preşedinţia CJ;

* Sălaj: Dinu Iancu Sălăjanu la preşedinţia CJ, Vasile Burgărean, la Primăria Zalău;

* Sibiu: Daniela Câmpean, la preşedinţia CJ, Adrian Bibu, la primărie;

* Suceava: Gheorghe Flutur, la preşedinţia CJ, Ion Lungu, la primărie;

* Teleorman: Vera Mitran, la Primăria Alexandria, Eugen Pîrvulescu, la preşedinţia CJ;

* Timiş: Nicolae Robu, la Primăria Timişoara, Alin Nica, la preşedinţia CJ;

* Tulcea: Ştefan Ilie la primărie, George Şişcu, la preşedinţia CJ;

* Vâlcea: Virgil Pârvulescu, la primărie, decizia privind candidatul la preşedinţia CJ a fost amânată;

* Vrancea: Ion Ştefan - la Primăria Focşani, Cătălin Toma, la preşedinţia CJ. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.