COD GALBEN: 30-03-2020 ora 14 Intre 30 martie, ora 22:00 - 01 aprilie, ora 10:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă in ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă; COD GALBEN: 30-03-2020 ora 16 Intre 16:20 si 18:00 se va semnala intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 55...60 km/h in Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 30-03-2020 ora 13 Intre 13:00 si 17:00 se va semnala intensificări locale și temporare ale vântului, cu rafale de 55...60 km/h. in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, miercuri, premiul european "Coudenhove-Kalergi" pentru anul 2020, în cadrul unei ceremonii care are loc la Palatul Cotroceni.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, premiul va fi acordat de către prinţul Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi.

La eveniment participă şi Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European şi fost preşedinte al Consiliului European, care va rosti laudatio.

Decizia de acordare a premiului european "Coudenhove-Kalergi" pentru anul 2020 preşedintelui Klaus Iohannis a fost adoptată de membrii Societăţii pentru "meritele sale deosebite de politician care, prin dedicarea pentru valorile europene, contribuie decisiv la consolidarea integrării României în comunitatea statelor europene", apreciindu-se, totodată, că "acţiunea sa politică are un rol exemplar într-o Europa care a fost divizată în trecut".

Premiul european "Coudenhove-Kalergi" se numără printre cele mai prestigioase distincţii decernate, la fiecare doi ani, unor personalităţi care şi-au adus contribuţia la proiectul unei Europe unite şi paşnice şi este acordat de către Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi, care a fost înfiinţată în 1978 în memoria "marelui vizionar european" Richard von Coudenhove-Kalergi.

Contele Richard von Coudenhove-Kalergi (1894-1972) a dezvoltat ideea unei Europe unite la scurt timp după Primul Război Mondial, ca o contrapondere la ideile totalitare ale fascismului, naţional-socialismului şi comunismului. În 1923, a fondat Uniunea Pan-Europeană, contribuind, de asemenea, prin ideile sale, la fondarea instituţiilor europene. Coudenhove-Kalergi a fost primul laureat al Premiului Carol cel Mare al oraşului Aachen, în 1950.

Printre laureaţii premiului european Coudenhove-Kalergi se regăsesc personalităţi europene şi internaţionale care au marcat istoria continentului în ultima jumătate de secol, precum: Jean-Claude Juncker, preşedinte al Comisiei Europene (2014); Herman Van Rompuy, preşedinte al Consiliului European (2012); Angela Merkel, cancelar al Germaniei (2010); Vaira Vike-Freiberga, preşedintele Letoniei (2006); violonistul Yehudi Menuhin (1999), Emil Constantinescu, preşedintele României (1998); Lennart Meri, preşedintele Estoniei (1996); Ronald Reagan, preşedintele SUA (1992); Helmut Kohl, cancelar al Germaniei (1990); Juan Carlos I, Regele Spaniei (1986); Sandro Pertini, preşedintele Italiei (1984); Konstantinos Tsatsos, preşedintele Greciei (1980); Raymond Barre, prim-ministrul Franţei (1978). În 2018, premiul a fost acordat postum celor peste 100 de eroi ai mişcării Euromaidan (the Heavenly Hundred). AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.