Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat luni că decizia Comisiei Europene în cazul CFR Marfă este din vina Guvernului PSD şi a arătat că vor fi luate toate măsurile pentru salvarea acestei companii.
"Această decizie se datorează unui guvern care atunci când a majorat capitalul, deci practic a acordat un ajutor de stat, nu a notificat către Comisia Europeană şi nu a acceptat acordul Comisiei Europene pentru realizarea acestui ajutor de stat. Noi vom lua toate măsurile pentru a salva compania. (...) Ştiţi că CFR Marfă este într-o procedură aparte, conducerea CFR Marfă, care a fost numită de Ministerul Transporturilor condus de Lucian Bode, a demarat procedura de intrare în concordat. În cadrul acestei proceduri, o perioadă de doi ani va exista un plan de repunere pe linia de plutire, care va cuprinde inclusiv măsuri de vânzare a activelor pentru a asigura resursele financiare pentru înapoierea banilor către bugetul de stat", a spus Orban după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Comisia Europeană a constatat luni că operatorul de transport feroviar CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puţin 570 de milioane euro din partea României prin anularea datoriilor şi prin neîncasarea unor datorii de la societate şi, în consecinţă, a cerut României să recupereze de la companie ajutorul ilegal şi dobânzile aferente, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Decizia CE prevede şase luni pentru punerea în aplicare a deciziei de recuperare, în locul perioadei obişnuite de patru luni. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |