COD GALBEN: 30-03-2020 ora 14 Intre 30 martie, ora 22:00 - 01 aprilie, ora 10:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă in ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă; COD GALBEN: 30-03-2020 ora 13 Intre 13:00 si 17:00 se va semnala intensificări locale și temporare ale vântului, cu rafale de 55...60 km/h. in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că atât preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cât şi cel al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost deschişi propunerilor României cu privire la bugetul multianual al Uniunii Europene.
 

Imagine: Administrația Prezidențială


"Atât preşedintele Charles Michel, cât şi preşedinta Ursula von der Leyen au fost deschişi propunerilor noastre şi, după ultima discuţie pe care am avut-o acum câteva săptămâni cu preşedintele Consiliului, au apărut modificări în propunerea de buget care vin în întâmpinarea solicitărilor noastre. Este o parte din negociere, dar până când nu avem unanimitate pe buget nu avem buget, avem doar discuţii şi propuneri", a declarat preşedintele Iohannis înainte de a participa la cea de-a doua zi a reuniunii extraordinare a Consiliului European.

El a arătat, însă, că nici după discuţiile în formate bilaterale între reprezentanţii statelor cu conducerea Consiliului European şi a Comisiei Europene, "poziţiile nu s-au apropiat".

"Aceste discuţii au durat până la ora 6,00 când am intrat eu cu echipa mea la negocieri, însă rezultatul este, cel puţin până în momentul acesta, dezamăgitor. Nu pot să spun că s-au făcut progrese, poziţiile nu s-au apropiat şi astăzi, peste câteva minute, intrăm iarăşi într-o şedinţă în plen şi încercăm să vedem dacă putem să obţinem un progres în aceste negocieri. (...) Ar fi bine să obţinem un progres, însă majoritatea dintre noi sunt - trebuie să recunosc - destul de sceptici", a afirmat şeful statului.

Iohannis a precizat că nu se pot face multe modificări pe actuala propunere de buget al UE făcută de preşedintele Consiliului European şi, în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere, trebuie elaborată alta.

"Nu se pot face multe modificări aici. Dacă nu ne înţelegem pe această propunere, ea trebuie uitată şi venit cu altă propunere care iarăşi va necesita zile până se elaborează, se negociază. Procesul s-ar putea să fie unul destul de lung până în final", a spus preşedintele.

În opinia sa este nevoie de cel puţin încă un summit pentru a se ajunge la o înţelegere.

"Lucrurile, dacă avansează în ritmul cum au avansat ieri şi azi-noapte, vor necesita multe întâlniri. (...) Din punctul meu de vedere trebuie să ne păstrăm energie şi optimism că în final vrem să ajungem cu toţii la un buget acceptabil, dar şansele, cu certitudine, nu sunt mai bune astăzi decât au fost ieri", a afirmat şeful statului.

Acesta a menţionat că, la reuniunea plenară de joi, a reiterat importanţa pe care România o acordă fondurilor pentru coeziune şi politicii agricole comune.

"Eu am reiterat importanţa coeziunii pentru noi. Este vorba despre bani pe care îi investim în fiecare comunitate, sunt bani care ajung practic la fiecare român şi ne ajută să ajungem la un nivel de dezvoltare, un nivel de trai comparabil cu celelalte state din UE. Pe de altă parte, am subliniat încă o dată că politica agricolă comună este un pilon de bază, trebuie finanţat şi pentru România aceste fonduri sunt foarte importante, cu un accent special pe fondurile destinate dezvoltării rurale unde au apărut, în această propunere de buget, reduceri care ni se par prea mari. Pe de altă parte, am arătat că este nevoie de un buget suficient de mare în ansamblu pentru a putea finanţa şi celelalte proiecte ale Uniunii, proiectele de modernizare, cercetare, şi aşa mai departe. Părerile au fost destul de împărţite (...). Sunt state membre care îşi doresc un buget considerabil mai mic decât cel propus, majoritatea dintre noi ne dorim un buget cel puţin atât cât este propus sau mai mare", a arătat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri dimineaţa, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu cel al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce lucrările reuniunii extraordinare a Consiliului European pe tema bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027 au fost întrerupte.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a întrerupt, joi seara, summitul pentru a avea negocieri bilaterale cu toţi şefii de state sau de guverne prezenţi la reuniune în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la viitorul buget al UE. AGERPRES/(A - editor: Cătălin Alexandru, i
magine: Administrația Prezidențială, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.