COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi că, începând cu 15 mai, urmează să fie lansat apelul de proiecte privind implementarea Programului naţional de introducere a gazelor naturale şi că racordarea efectivă a gospodăriilor va fi considerată cheltuială eligibilă.
"Acele racorduri de care astăzi se vorbeşte, care sunt foarte scumpe şi care îngreunează capacitatea de plată a consumatorului, sunt trecute ca eligibile în cadrul proiectelor şi am luat în calcul o astfel de perspectivă, pentru ca să nu existe un blocaj în racordurile gospodăriile la reţeaua de gaze care urmează a se înfiinţa. Costul estimativ al racordării, în jur de 8.000 de lei. Şi, da, este analizat şi e luat în calcul ca şi cheltuială eligibilă, ca să facilităm cât mai mult racordul, pentru cât mai mulţi consumatori la reţeaua de gaz", a arătat ministrul în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Ministrul a precizat că în cadrul şedinţei de guvern a fost aprobat calendarul de implementare a programului naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile care sunt încălzite cu combustibil solid şi lichid. El a adăugat că în zilele următoare va fi depusă prima notificare la Ministerul Mediului pentru evaluarea impactului asupra mediului.
"Începând cu data de 15 mai 2020, vor avea posibilitatea autorităţile locale să depună cereri de finanţare pentru obţinerea acestei finanţări. (...) Termenul a fost calculat ţinând cont de procedura de mediu pe care o avem de parcurs pentru ca să se poată modifica Programul Operaţional", a explicat ministrul.
Marcel Boloş a adăugat că un grup de lucru alcătuit din specialişti de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Economiei şi Ministerul Fondurilor Europene urmează să elaboreze şi să prezinte Guvernului criteriile de eligibilitate ale proiectelor care urmează să fie finanţate.
"Inclusiv s-au luat în dezbatere o serie de astfel de criterii ce ţin de sustenabilitatea proiectelor, adică câţi consumatori sunt dispuşi să se racordeze la viitoarea reţea de gaz, capacitatea de plată a consumatorilor care urmează a se racorda la reţeaua de gaz, inclusiv dacă există posibilitatea tehnică de racordare la reţelele de transport de gaze naturale care sunt în apropierea localităţilor ce vor beneficia de aceste proiecte", a spus el.
Boloş a subliniat că acest proiect a fost asumat prin programul de guvernare şi că există 200.000 de gospodării care în momentul de faţă sunt încălzite cu combustibil solid.
"Este aşteptat de mare parte a populaţiei, care se află în situaţia aceasta, în care locuinţele sunt încălzite cu combustibil solid. Programul sprijină introducerea şi înfiinţarea reţelelor de gaze naturale pentru rezolvarea acestei probleme, a locuinţelor încălzite cu combustibil solid. Valoarea programului naţional este de 200 de milioane de euro şi numărul de gospodării estimat pe care îl avem în momentul de faţă este de 200.000 de gospodării", a precizat el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |