Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri, la audierile în comisiile parlamentare de specialitate, că în cadrul Programului Operaţional pentru Sănătate există un segment care va fi alocat medicinei stomatologice pentru copii, precum şi pentru non-asiguraţi.

El a fost întrebat, în contextul tragediei produse la Piteşti unde un copil a murit după ce i s-a făcut anestezie într-un cabinet stomatologic, cum vede Ministerul Sănătăţii asigurarea dreptului constituţional al copilului la servicii medicale până la 1 ani, cu excepţia marilor oraşe, unde există cabinete medicale şcolare.

"În Programul Operaţional pentru Sănătate, pe care l-am elaborat împreună cu colegii de la Fonduri europene, avem un sector, un segment dedicat medicinei de familie şi, de asemenea, un sector - o noutate - care va fi alocat medicinei stomatologice pentru tot ceea ce înseamnă nu numai populaţie pediatrică, dar şi segmentul non-asigurat din România", a răspuns Costache.

Potrivit acestuia, finanţarea medicinei dentare a fost neglijată în ultimii 30 de ani: "Nu este o problemă care datează de ieri de azi sau de anul trecut. Evident, trebuie să se aloce mai multe resurse medicinei dentare, deoarece o sănătate precară a cavităţii bucale nu se răsfrânge doar asupra cavităţii bucale, ci a întregului corp. (...) În contextul unui buget de stat golit şi văduvit, avem un ministru de Finanţe şi un prim-ministru care au girat o politică bugetară raţională şi să sperăm că la rectificarea din vară se vor putea aloca mai multe fonduri".

Costache a adăugat că sistemul de sănătate este "subfinanţat cronic". "Cum putem face să ieşim din asta? Politicienii care şi-au asumat acest lucru şi care au promis de la anul să aloce un procent mai mare din PIB pentru bugetul sistemului sanitar şi, implicit, asta ar însemna şi o creştere a bugetului CNAS sau (...) dacă nu vom avea o alocare corectă din PIB este evident că trebuie să prezentăm populaţiei din România un sistem alternativ, care să ajute scăderea costurilor care sunt adresate unei singure persoane atunci când are o situaţie de criză", a adăugat el. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE Ultima zi de audieri pentru miniştrii propuşi în Guvernul Orban II

 

LIVE UPDATE Parlament/Continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II 

 

LIVE UPDATE Miniştrii propuşi în Guvernul Orban II - audiaţi în Parlament 

 

Calendarul formării unui nou guvern (procedură)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.