Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liberalul Gabriel Pleşa, care şi-a înaintat vineri dimineaţa demisia din funcţia de viceprimar al municipiului Alba Iulia şi din PNL, al cărui membru a fost peste două decenii, a declarat ulterior, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul USR, partid din partea căruia a anunţat că va candida la Primărie, că în organizaţia pe care a părăsit-o nu ar exista dezbatere şi că un grup foarte mic ar hotărî funcţii şi candidaturi.

"Din nefericire, lucrurile în PNL s-au tergiversat. Acelaşi grup mic, foarte mic hotărâşte destinele, funcţiile, candidaturile. Nu există, din nefericire, dezbatere, respectarea statutului", a susţinut Gabriel Pleşa.

El a adăugat că despărţirea de PNL, partid al cărui membru a fost aproape 22 de ani, nu a fost uşoară, dar că i-ar fi plăcut să existe o dezbatere în partid.

"Am fost într-un singur partid politic, de aproape 22 de ani. Sunt cu sufletul împăcat, pentru că nu renunţ la ideologia de centru-dreapta, plecând la USR", a mai spus Gabriel Pleşa, care a ţinut să sublinieze că, spre deosebire de mulţi alţii, el pleacă de la un partid aflat la putere la unul în opoziţie.

Acesta a mai spus că nu a făcut această trecere dintr-un orgoliu personal, ci datorită notorietăţii şi voinţei multor cetăţeni, care i-au transmis că îşi doresc ca el să candideze la Primărie.

După cinci ani ca viceprimar, Pleşa crede că are experienţa administrativă necesară, căreia i se adaugă şi cea acumulată în peste 20 de ani ca manager în sistemul privat, pentru a putea face astfel "performanţă" ca primar şi a obţine "eficienţă maximă cu cheltuieli minime".

"Sunt şi lucruri bune făcute în oraş, dar, din păcate, în ultimii ani, administraţia din Alba Iulia a rămas în urma altor oraşe similare. Am ajuns să invidiem, din păcate, şi oraşe mai mici ca noi din judeţ - Blaj, Sebeş", a opinat fostul viceprimar.

Gabriel Pleşa a transmis că nu va face o campanie negativă, cu toate că este convins că va fi atacat de unii din vechii săi colegi de la PNL. "Voi face o companie pozitivă, pe proiecte şi soluţii", a afirmat acesta.

După ce, tot vineri, s-au înscris în USR un consilier local liberal şi un fost purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene a PNL, Pleşa a apreciat că este convins că "vor mai face pasul şi alţii".

Potrivit unei informări de presă transmisă AGERPRES de către Primăria Alba Iulia, Gabriel Pleşa şi-a înregistrat vineri dimineaţa demisia din funcţia de viceprimar şi consilier local al municipiului Alba Iulia, urmând ca, în prima şedinţă a Consiliului Local, să se ia act de acest lucru. Funcţia de viceprimar rămasă vacantă va fi ocupată prin alegere în şedinţa Consiliului Local Alba Iulia, din rândul consilierilor cu mandate valide.

Încă de la sfârşitul lunii ianuarie, cei de la USR Alba au anunţat că Pleşa ar putea fi propunerea lor la alegerile din această vară pentru funcţia de primar, urmând să fie purtate discuţii în acest sens cu acesta. Conducerea USR Alba a prezentat atunci şi un sondaj "realizat în stradă", unde Gabriel Pleşa se situa înaintea lui Voicu Paul, dat cu cele mai mari şanse să candideze din partea PNL, atât la nivel de încredere, cât şi la notorietate.

Unul din cei mai vechi membri ai PNL în Alba, Gabriel Pleşa, fost om de afaceri, a fost ales în 2015 viceprimar al municipiului Alba Iulia, după trei mandate de consilier local.

Pleşa şi-a depus iniţial candidatura internă în cadrul PNL, dând asigurări că se va regăsi sigur pe buletinul de vot, indiferent de ce va decide partidul din care încă face parte.

PNL Alba nu a anunţat încă oficial candidatul, însă mai multe voci din partid au indicat că va fi candidat la localele din această vară Voicu Paul, actualul viceprimar care a preluat atribuţiile de primar după alegerea lui Mircea Hava ca europarlamentar în 2019. AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.