Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a vorbit cu omologii săi din Polonia, Bulgaria şi Georgia despre cooperarea în format aliat, misiunile de poliţie aeriană şi despre provocările de securitate din regiunea Mării Negre.

Întâlnirile bilaterale ale înaltului oficial român au avut loc miercuri, în marja Reuniunii ministeriale a NATO, ce se încheie joi.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, întrevederea cu omologul polonez, Mariusz Blaszczak, a evidenţiat necesitatea sporirii cooperării în cadrul Iniţiativei "Bucureşti 9 (B9)", inclusiv pe tema mobilităţii militare. Cei doi demnitari au discutat modalităţile de asigurare a unei abordări unitare, coerente şi coordonate a posturii aliate de descurajare şi apărare pentru întregul flanc estic al NATO, precum şi consolidarea contribuţiei reciproce la structurile multinaţionale găzduite de cele două state aliate.

În cadrul întrevederii cu omologul din Bulgaria, Krasimir Karakachanov, ministrul român a evidenţiat stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării şi în format aliat, inclusiv prin prisma desfăşurării misiunilor transfrontaliere de poliţie aeriană. De asemenea, a fost discutat stadiul implementării măsurilor subsumate prezenţei avansate adaptate, precum şi o serie de proiecte dezvoltate în cadrul UE.

Întâlnirea cu omologul din Georgia, Irakli Garibashvili, a oferit demnitarului român ocazia de a evidenţia consistenţa relaţiilor militare româno-georgiene şi progresele înregistrate de Georgia în procesul de implementare a reformelor în domeniul securităţii şi apărării. Totodată, ministrul Ciucă a manifestat deschidere şi interes pentru o mai bună cooperare pentru sporirea securităţii în regiunea Mării Negre şi a reiterat sprijinul pentru aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei, arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.