COD GALBEN: 30-10-2020 ora 13 Intre 31 octombrie, ora 02:00 - 31 o se va semnala zona Carpaților Meridionali și OrientaliFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte luni, printre subiectele de discuţie fiind strategia pe care o vor urma social-democraţii în ceea ce priveşte învestirea noului Guvern Orban, precum şi stabilirea datei Congresului.

PSD va decide în şedinţa CExN ce strategie va adopta în Parlament în privinţa votului de învestitură a Guvernului Orban 2, în condiţiile în care preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, intenţionează să depună, tot luni, la Curtea Constituţională, o sesizare cu privire la desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier.

În această şedinţă, social-democraţii urmează să stabilească data Congresului şi să discute propunerile pentru modificarea statutului partidului.

"Înainte de toate vreau ca luni, când ne reunim toţi colegii din ţară, să avem o discuţie serioasă în ceea ce priveşte viitoarea strategie a PSD, să închidem discuţiile în ceea ce priveşte modificările la statutul PSD şi, nu în ultimul rând, să decidem data Congresului", a spus Ciolacu, duminică, la Conferinţa extraordinară a PSD Bucureşti.

Acesta a menţionat că se va discuta şi despre sesizarea pe care urmează să o depună în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, către CCR, cu privire la desemnarea, pentru a doua oară, a lui Ludovic Orban în funcţia de premier de către preşedintele Klaus Iohannis.

"Va fi depusă cu certitudine mâine (sesizarea către CCR - n.r.). Un singur lucru o să invoc astăzi din această sesizare: domnul Orban este prim-ministrul desemnat din nou, el fiind prim-ministrul interimar, sau demis, a rămas interimar. Vă rog frumos să îmi spuneţi dumneavoastră ce forţă politică sau ce parlamentar a anunţat că va vota cu domnul Orban în Parlament? E o mascaradă. În aceeaşi şedinţă l-au propus prim-ministru să fie desemnat de către preşedintele României domnul Orban şi în aceeaşi şedinţă au hotărât, prin vot politic, că nu o să-l voteze. Să îmi explice şi mie cum văd ei această interpretare constituţională şi, mai ales, cum poţi să desemnezi o persoană pe care nimeni până acum nu a spus că o s-o voteze? Presupun că CCR o să ne lămurească", a afirmat Ciolacu, într-o conferinţă de presă, la finalul Conferinţei extraordinare a PSD Bucureşti.

Întrebat dacă parlamentarii PSD vor boicota şedinţa în care va fi supus votului Guvernul Orban, Ciolacu a spus: "Dacă depunem sesizare, ca să fim consecvenţi, ar trebui să aşteptăm totuşi răspunsul, să vedem dacă este constituţional sau cineva a declanşat un conflict de natură juridică constituţională". AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.