COD GALBEN: 21-02-2020 Intre 07:40 si 09:30 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Alba, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, discuţiile vizând negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

Întâlnirea face parte din seria de reuniuni pe care preşedintele Consiliului European le are cu liderii statelor membre ale Uniunii în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din 20 februarie privind negocierea viitorului buget multianual al Uniunii.

Preşedintele Consiliului European a avut începând de luni întâlniri cu şefi de stat şi de guvern din UE pe tema viitorului buget al Uniunii. Potrivit agendei, el se va întâlni până vineri cu 16 şefi de stat şi de Guvern.

 


Negocierile referitoare la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 au intrat într-o nouă etapă, în care coordonarea acestui proces a fost preluată de către preşedintele Consiliului European cu scopul obţinerii, cât mai rapid posibil, a unui acord la nivelul şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit în noiembrie anul trecut, la Palatul Cotroceni, pe Charles Michel.

Şeful statului a arătat, la acea dată, că a discutat cu acesta despre nevoia păstrării finanţării pentru dezvoltare regională şi într-un cuantum important a banilor pentru politicile agricole comune. (editor: Mihai Simionescu, imagine: Administrația Prezidențială, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Daniela Juncu, Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.