Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat în şedinţa de guvern de marţi că măsura alegerii preşedinţilor de consilii judeţene de către consilieri poate fi adoptată doar printr-un proiect de lege în Parlament, nu prin OUG iniţiată de Ministerul Dezvoltării, care ar încălca normele constituţionale.

Predoiu a făcut precizarea după ce ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, i-a cerut premierului să accepte sistarea procedurii de avizare a proiectului de OUG privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot indirect, de către consilierii judeţeni, invocând faptul că Ministerul Justiţiei a avizat negativ proiectul, iar Autoritatea Electorală Permanentă nu-l susţine.

"Din păcate, din punct de vedere constituţional, avem o problemă şi o vulnerabilitate de netrecut, în opinia mea, pentru că acest sistem nou de alegere a preşedinţilor consiliilor judeţene într-o manieră indirectă reprezintă o schimbare faţă de situaţia anterioară, ceea ce ar intra în contradicţie cu prevederile şi conţinutul deciziei Curţii Constituţionale 682 din 2012. Această Curte Constituţională impune păstrarea sistemelor de vot într-o perioadă de un an de zile, înainte de alegeri, neschimbat. Deci, această schimbare nu se încadrează în termenul de un an de zile şi subliniez aici, (...) pentru că nu există aceeaşi situaţie ca în cazul alegerii primarilor într-unul sau în două tururi, pentru că acolo există un sistem de vot direct. Aici este vorba de cu totul altceva, e o schimbare radicală şi ar contraveni principiului securităţii juridice. Din acest motiv, cu tot regretul şi, repet, aprecierea pentru efortul colegilor...", a declarat ministrul Justiţiei.

Întrebat de Orban care ar fi soluţia, ministrul Justiţiei a spus: "Soluţia este în Parlament, prin deblocarea dezbaterilor parlamentare, din păcate oprite printr-o decizie a fostei majorităţi PSD, la nivelul acelei comisii speciale de elaborare şi analizarea Codului electoral".

Şeful Executivului a vrut să se asigure că în cazul în care Parlamentul aprobă o astfel de modificare, nu este nicio problemă.

"Dacă Parlamentul adoptă şi prevede anumite reguli care să respecte aceste prescripţii ale Curţii Constituţionale, e voinţa Parlamentului. Dar, din păcate, Guvernul în acest moment...", a precizat Predoiu.

Premierul a conchis: "Atunci trebuie să le transmitem colegilor din Camera Deputaţilor să ceară introducerea pe ordinea de zi a plenului". AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.