Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorul UDMR Novák Csaba Zoltán susţine că deputatul Marius Paşcan, care este şi preşedintele excutiv al Partidului Mişcarea Populară, confundă cazul de la Ditrău cu politica UDMR şi cu atitudinea comunităţii maghiare din România şi afirmă că pentru ceea ce s-a întâmplat în comuna harghiteană nu trebuie învinovăţită întreaga comunitate.

"Domnul deputat Marius Paşcan se pare că este politicianul de serviciu cu declaraţiile împotriva UDMR şi, în mai multe cazuri, împotriva comunităţii maghiare. Cred că domnul Paşcan confundă, şi cred că confundă intenţionat, mai multe lucruri, cazul de la Ditrău cu politica UDMR şi cu atitudinea comunităţii maghiare din România. Cred că acest caz de la Ditrău este regretabil, dar este un caz foarte complex şi nu cred că poate fi pusă o etichetă pe o întreagă comunitate. Nu trebuie învinovăţită întreaga comunitate din Ditrău, chiar dacă s-au întâmplat lucruri regretabile. Trebuie analizat ce s-a întâmplat, mie mi se pare că este un fenomen mai complex în spatele evenimentelor, este un conflict între un patron şi o parte din comunitate, dar oricum trebuie să fim foarte atenţi asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo. Consider că Uniunea a avut o atitudine fermă împotriva rasismului şi asupra tuturor problemelor legate de rasism. UDMR a condamnat aceste manifestări de la Ditrău şi politicienii locali, în primul rând domnul primar a luat parte ca şi mediator, iar colegii mei din Parlament au fost prezenţi acolo", a afirmat senatorul UDMR.

Novák Csaba Zoltán a precizat că programul politic al UDMR este unul foarte echilibrat, care se bazează pe idei clare, europene şi că o dovadă este activitatea aleşilor Uniunii, atât la nivel local, cât şi naţional.

"În ce priveşte declaraţiile domnului Paşcan în privinţa UDMR, cred că trebuie citit şi analizat programul UDMR, activitatea politicienilor din Parlament şi de la nivel local şi putem observa foarte clar că Uniunea are un program politic foarte echilibrat, care se bazează pe idei clare, europene. Problema migranţilor este una foarte complexă, una europeană şi oricum trebuie tratată în acest sens. Personal, nu ştiu câţi dintre locuitorii din Ditrău se uită la mass-media ungară, dar noi trebuie să privim şi să direcţionăm atenţia asupra problemelor noastre comune. Consider că cei 150 sau 200 de cetăţeni care au abordat problema lor internă, conflictul lor cu patronul de acolo în contextul politicii migraţioniste, cred că a fost o abordare greşită", a precizat Novák Csaba Zoltán.

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Marius Paşcan, susţine că "politica separatistă, segregaţionistă, de enclavizare pe criterii etnice, promovată de UDMR şi, în general, de către politicienii care reprezintă maghiarimea, naşte monştri" şi racordarea mediatică a maghiarilor din judeţele Harghita şi Covasna aproape exclusiv la canalele de informaţie din Ungaria a dus la manifestările împotriva celor doi muncitori sri-lankezi de la Ditrău. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.