Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a apreciat joi că ministrul Sănătăţii, Victor Costache, chiar dacă nu se află într-o situaţie de incompatibilitate din punct de vedere legal, se poate confrunta cu o problemă din punct de vedere moral, în momentul în care ia decizii pentru sectorul privat.

"Probabil că dacă răspunsul (ANI, n.r.) este unul care îi permite ministrului să activeze în continuare în mediul privat, lucrurile, să zicem că, până aici, sunt în regulă. Eu ca liberal, nu pot să merg pe o formulă care să fie constrângătoare şi restrictivă. În fond, cred că cei care ocupă funcţii publice e foarte bine că îşi menţin o legătură cu viaţa reală. Că e în sectorul public sau cel privat rămâne discutabil. De ce? Pentru că acum intervine al doilea aspect. Dacă nu este o incompatibilitate legală, cred că e o problemă de ordin moral. Da, este după părerea mea o problemă de ordin moral, pentru că în momentul în care tu, ca ministru, începi să reglementezi pentru mediul privat în care lucrezi, sigur că se ridică nişte semne de întrebare. Şi aici trebuie să fie ministrul foarte atent şi, bineînţeles şi primul ministru (...) pentru ca să nu fie perceput că toate deciziile pe care le ia sunt decizii care să favorizeze sectorul privat", a spus liderul ALDE, la TVR1.

Totodată a subliniat că un ministru trebuie să aibă credibilitate astfel încât deciziile sale să nu genereze suspiciuni în ce priveşte neutralitatea sa.

"Eu cred că în sistemul de sănătate, apariţia sistemului privat a adus o îmbunătăţire substanţială, pentru că îi pune şi pe cei din sectorul public în concurenţă cu ceilalţi. Sectorul privat de foarte multe ori e mai bine organizat, mai eficient, mai costisitor. Însă nu toată lumea îşi poate permite să meargă în sistemul privat. Tu dacă vii, ca ministru, şi vrei să începi să reglementezi şi trebuie să ai credibilitatea şi lumea să aibă şi încredere în ceea ce faci, pentru că eşti obiectiv, trebuie să fii foarte atent cu îşi reglezi raporturile cu sectorul din care provii. Dacă nu ai o poziţie de neutralitate, atunci sigur că se ridică nişte suspiciuni care pot sau nu să fie întemeiate. Dar ele se ridică şi e foarte greu să le îndepărtezi atâta vreme cât îţi păstrezi legătura cu zona respectivă", a menţionat Tăriceanu.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat joi că a făcut toate demersurile legale pentru a se convinge că în timpul său liber poate profesa.

"Ca ministru, am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieţi, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Şi credeţi-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operaţii sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, aşa cum am spus aseară la B1 TV, operaţiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliştii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez legal în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operaţii în afara legii. Pentru a evita orice discuţie, înainte de a prelua mandatul de ministru, am făcut demersuri la cea mai înaltă instituţie a statului, abilitată în acest domeniu, Agenţia Naţională pentru Integritate", a explicat ministrul pe Facebook. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.