COD GALBEN: 30-03-2020 ora 14 Intre 30 martie, ora 22:00 - 01 aprilie, ora 10:00 se va semnala ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă in ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ludovic Orban a cerut, marţi, miniştrilor de resort să găsească o soluţie pentru recalcularea ''pensiilor nesimţite'' din Apărare şi Interne, care au fost făcute prin "umflarea", pe ultima sută de metri, a veniturilor celor ce urmau să se pensioneze.

"Cumva ar trebui, doamna ministru al Muncii, domnul ministru de Interne, domnul ministru al Apărării, să ne uităm un pic şi la vârsta de pensionare şi, de asemenea, să vedem cum putem asigura recalcularea pensiilor nesimţite, cele care au fost făcute prin umflarea pe ultima sută de metri a veniturilor pentru a se ajunge la o pensie mai mare decât e plafonul acum, şi anume salariul brut. Trebuie să corectăm aceste nedreptăţi, pentru că provoacă o nemulţumire profundă, inclusiv pentru cadrele militare, pentru jandarmi, pentru că şefimea şi-a tras pensii nesimţite profitând de portiţele lăsate în actul normativ şi aşa ne-am trezit cu pensii de 15.000, 20.000, care sunt chiar o sfidare la adresa unui om care a muncit o viaţă şi care la finalul unei cariere de 35-40 de ani are o pensie cât de cât rezonabilă. (...) Aceste soluţii trebuie cântărite foarte bine, analizate, studiată foarte bine baza legală şi constituţională şi nu uitaţi de analiza comparativă a sistemelor publice de pensii din ţările europene pe care le-am convenit", a spus Orban la începutul şedinţei de guvern.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a menţionat că a pregătit câteva soluţii, pe care le va discuta cu ceilalţi miniştri. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.