Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat că este împotriva iniţiativei PNL de a modifica legea de alegere a autorităţilor publice locale astfel încât preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi de consilierii judeţeni, nu prin vot direct de către cetăţeni şi va depune în acest sens un amendament la proiectul de lege pentru care Guvernul Orban îşi asumă răspunderea în Parlament miercuri.

"Iniţiativa PNL este împotriva oricăror principii ale democraţiei extinse la nivel local, căci deschide posibilitatea ca un partid care a luat 20% din voturi să dea preşedintele consiliului judeţean. Aceasta iniţiativă scoate din joc, practic, cetăţeanul şi votul lui, delegitimizând în acelaşi timp funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, ca reprezentant ales al comunităţii", a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu, potrivit unui comunicat de presă transmis luni AGERPRES.

Potrivit USR, preşedintele consiliului judeţean ar trebui ales de către cetăţeni, în două tururi de scrutin, tocmai pentru a creşte legitimitatea funcţiei şi a persoanei care o ocupă.

"Prin această măsură, PNL oferă o mână de ajutor PSD, care poate astfel să-şi păstreze unii baroni locali în funcţii, prin negocieri la nivel de consilieri, chiar dacă partidul a obţinut un număr mic de voturi, dar suficient pentru a asigura o majoritate negociată în consiliul judeţean. USR consideră că este suspect felul în care PNL doreşte, pe de o parte, să-şi asume răspunderea pe modificarea legilor alegerilor locale, iar pe de altă parte, să promoveze măsura alegerii preşedinţilor de consilii judeţene de către consilierii judeţeni, prin OUG", adaugă comunicatul USR. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Uniunea Salvați România - USR/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.