Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Episodul dramatic al Holocaustului rămâne o lecţie a istoriei naţionale şi universale care nu ar trebui uitată niciodată, în contextul internaţional actual, marcat de creşterea intoleranţei, xenofobiei şi antisemitismului, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE aminteşte, la 75 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau, că "România a depus, în ultimii cincisprezece ani, eforturi semnificative în plan intern şi european în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi combaterea antisemitismului".

"Cu prilejul datei comemorative de 27 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei celor peste şase milioane de victime care şi-au pierdut viaţa în Holocaust", arată sursa citată.

În această zi, "România îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii atrocităţilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial".

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că promovarea şi protejarea diversităţii, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale reprezintă condiţia esenţială pentru construirea şi dezvoltarea oricărei societăţi democratice.

De asemenea, se reafirmă angajamentul României pentru consolidarea instrumentelor juridice şi instituţionale care previn şi sancţionează antisemitismul şi orice forme de rasism, xenofobie, discriminare rasială şi intoleranţă.

Potrivit Rezoluţiei 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, anual, la data de 27 ianuarie, este marcată comemorarea la nivel internaţional a victimelor Holocaustului. La 27 ianuarie 1945, prizonierii din lagărul Auschwitz - Birkenau au fost eliberaţi.

În perioada martie 2016 - martie 2017, România a exercitat preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în acest mandat fiind adoptată definiţia de lucru a antisemitismului, realizare remarcabilă a IHRA.

La nivel naţional, în anul 2018 a fost adoptată o lege specială pentru combaterea antisemitismului, consolidându-se, astfel, cadrul legislativ în materie, iar în 2019 a fost adoptată legea prin care se înfiinţează Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.