Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Timişoara, 26 ian /Agerpres/ - Fostul preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu, a primit, duminică, cererea de adeziune pentru reînscrierea în formaţiunea social-democrată, din care a fost exclus în anul 2017, dar încă nu a semnat-o, neexcluzând această posibilitate "în perioada imediat următoare".

Sorin Grindeanu a clarificat discuţiile pe tema revenirii sale în partid, afirmând că, potrivit legii, nu are voie să fie membru de partid în acest moment, întrucât este preşedinte ANCOM. "Dar asta nu înseamnă că nu o să revin în perioada imediat următoare. Tot conform legii, am la dispoziţie trei luni pentru a ieşi din starea de presupusă viitoare incompatibilitate. Aceasta este legea. În mod sigur voi respecta legea", a adăugat el.

În discursul pe care l-a ţinut, în faţa foştilor săi colegi de filială, după alegerea noii echipe a PSD Timiş, Grindeanu a afirmat că PSD a fost adus într-o situaţie dificilă, în trei ani pierzându-se aproape 60% dintre votanţi.

"Începem să nu mai contăm în lupta politică decât prin majoritatea parlamentară, dar este tot mai greu să menţinem acest echilibru. Colegul Marcel Ciolacu face eforturi supraomeneşti pentru aceasta şi-i datorăm destul de mult pentru modul în care a gestionat lucrurile în parlament. Această cădere nu este generată de forţe ale evoluţiei istorice, ci în primul rând de greşeli personale, de greşeli de management, de autism politic şi de orbire strategică. (...) Am avut un adversar, pe Klaus Iohannis, dar asta nu justifică această cădere. Trebuie o analiză cinstită, corectă şi care, pentru prima dată, să aibă urmări serioase asupra organizării partidului", a afirmat Sorin Grindeanu.

El a subliniat că trebuie eliminate cauzele care au dus la căderea PSD în plan politic, iar faptul că un singur om (Liviu Dragnea - n.r.) "a dispus" de întregul partid a contribuit la răspândirea neîncrederii între membrii acestuia, "asemeni unui virus, dar nu se poate da vina pe un singur om".

Grindeanu a semnalat şi faptul că a "auzit" în ultimele zile că ar exista social-democraţi care "caută să facă mici aranjamente cu puterea pentru a nu avea, poate, contracandidaţi puternici în judeţele din care provin, pentru a încerca să-şi negocieze o anumită pace, alţii spun că ar fi mulţumiţi cu un PSD la 20%, dar atâta timp cât ei rămân la butoanele politicii locale sau naţionale".

"O spun foarte clar: aşa ceva este de neconceput pentru PSD. Dacă noi ne propunem doar să supravieţuim, atunci vom avea puţine şanse. Trebuie să ne propunem să câştigăm alegerile din acest an", a afirmat el.

În opinia sa, cei care nu se văd capabili de o asemenea revenire a partidului sunt liberi să plece. Pentru restartarea PSD ar fi necesare, potrivit lui Grindeanu, proiecte care să nu pună statul social în centrul proiectului politic al PSD, ci să vină cu un proiect proaspăt, cu o viziune care să fie îmbrăţişată şi de cei care "s-au săturat chiar şi de PSD şi aşteaptă ceva nou". În acest sens, el a prezentat şapte ţinte ale acestui program.

În încheierea discursului, Sorin Grindeanu a subliniat că a fost, este şi va fi un om de stânga, pe data de 6 noiembrie 1996 înscriindu-se în PSD Timiş şi a negat afirmaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi impus condiţii pentru a reveni în partid.

"Vă anunţ ceva: eu nu îmi permit să pun condiţii partidului care m-a făcut parlamentar, ministru, preşedinte de consiliu judeţean şi prim-ministru. Aşa ceva eu nu pot să fac", a susţinut Grindeanu. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.