Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa duminică, la Bruxelles, la reuniunea ministerială a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), unde va susţine o intervenţie şi va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creşterii numărului manifestărilor de antisemitism şi discriminare, dar şi a modalităţilor concrete de contracarare a acestor tendinţe.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, evenimentul este organizat de Preşedinţia luxemburgheză a organizaţiei şi are drept obiectiv principal adoptarea unui mesaj politic semnificativ prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000.

Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizaţie internaţională cu sediul la Berlin, care numără 31 de state membre, 11 state observator şi 7 parteneri internaţionali permanenţi. IHRA a fost fondată în 1998 şi îşi desfăşoară activitatea pe baza Declaraţiei de la Stockholm, acţionând în scopul consolidării memoriei, cercetării şi educaţiei despre Holocaust, precizează MAE.

România a deţinut în perioada martie 2016 - martie 2017 preşedinţia în exerciţiu a IHRA. Cele trei priorităţi ale României au fost consolidarea educaţiei despre Holocaust, încurajarea cercetării academice şi combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării, adaugă sursa citată.

Potrivit MAE, cel mai semnificativ rezultat obţinut de Alianţă pe durata Preşedinţiei României a constat în adoptarea Definiţiei de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizaţiei de la Bucureşti, din luna mai 2016. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.