COD GALBEN: 21-02-2020 Intre 07:40 si 09:30 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Alba, Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, consideră că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este "un lucru foarte bun" pentru societate, precizând că PSD nu are niciun interes ca Guvernul să pice în urma unei moţiuni de cenzură.

"Trebuie să vedem dacă se va depune această moţiune de cenzură. PSD nu are niciun interes ca actualul Guvern să pice (...) Asistăm la un joc politic destul de angajat din partea lor, pentru că Ciolacu nu are altceva ce să spună, că are în partid 2.000 de primari care riscă, jumătate dintre ei, să rămână acasă. PSD are 29 de preşedinţi de consilii judeţene, care sunt nemulţumiţi de faptul că în Parlament vom modifica legea cu privire la alegerea preşedintelui consiliului judeţean, care se va alege din nou din rândul consilierilor. Sunt multe lucruri care se vor întâmpla în următoarea perioadă. (...) Alegerea primarilor în două tururi este un lucru extrem de bun pentru societate şi pentru PSD chiar, pentru că va scăpa de primarii leneşi care ţin captive comunităţi mici. Este un lucru foarte util şi eu sunt încrezător că acest demers va reuşi. Rămâne să vedem ce se va întâmpla dacă se va depune moţiunea şi dacă vor întruni numărul necesar de voturi", a afirmat Tomac, vineri, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

Tomac a adăugat că PMP "nu se teme" de anticipate, dar că "este foarte greu să le convoci în momentul de faţă".

"Gândiţi-vă că mai avem o lună şi începem să strângem semnături pentru alegerile locale. Deci, suntem alături de Guvern şi vom vota împotriva unei eventuale moţiuni şi, în acelaşi timp, ne pregătim destul de hotărât pentru a avea candidaţi în toate localităţile din ţară (pentru alegerile locale n.r.). Avem 2.500 de candidaţi pregătiţi", a declarat Tomac.

El şi-a exprimat speranţa că alegerile locale se vor desfăşura în două tururi de scrutin.

"Sperăm că vom avea două tururi şi atunci, în mod sigur, în turul doi ne vom întâlni cu toţii în jurul celui mai bun candidat pe care îl va avea dreapta în Bucureşti. În cazul în care ( ...) vom rămâne la un singur tur, atunci suntem condamnaţi să rămânem la o formulă în care să găsim un candidat unic, să lăsăm toate orgoliile la o parte, pentru că oraşul este mai important decât ambiţiile politice (...) Am avut discuţii şi cu colegii din PNL şi din USR. Discutăm destul de des acest subiect. (...) Nu vrem să ne batem joc nici de votanţii noştri, nici de Capitală şi vom lua decizia pe care o vom considera cea mai sănătoasă pentru Bucureşti", a spus Tomac.

Întrebat dacă e posibil ca Băsescu să candideze încă o dată la Primăria Capitalei, Tomac a răspuns: "De la Traian Băsescu te poţi aştepta la orice. Deci, subliniez încă o dată, a spus-o chiar domnia sa, că şi-a lăsat un mandat neîncheiat câştigat din primul tur, atunci când aveam două tururi. Deci, orice este posibil". AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.