Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deputatul Pro România Mihaela Huncă a declarat, vineri, că vizitele inopinate în şcolile din mediul rural ale ministrului Educaţiei, Monica Anisie, nu au scopul de a îmbunătăţi condiţiile de învăţământ, ci doar sperie cadrele didactice.

"Rezolvă ceva vizitele neaşteptate ale Monicăi Anisie în şcoli? Am spus în repetate rânduri că actualul guvern este copia fostului guvern PSD. Vizitele neaşteptate ale ministrului Educaţiei în şcoli amintesc de vizitele nocturne ale fostului ministru PSD al Sănătăţii în spitale, în unităţile de primiri urgenţe, care nu au schimbat nimic din sistemul sănătăţii, ci au dus la câteva amenzi pentru nişte biete asistente medicale. În aceeaşi linie, ministrul Educaţiei, descoperă acum, prin vizite fulger, care îngrozesc pe cei care zilnic îşi fac meseria, numai ei ştiu cum într-un sistem muribund de care, culmea, numai Guvernul este vinovat", a afirmat Huncă.

Deputatul de Botoşani, care este cadru didactic şi fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, critică, de asemenea, decizia ministrului Educaţiei de a transmite adrese către primari prin care le cere finanţarea corespunzătoare a sistemului de educaţie, în condiţiile în care Guvernul nu a alocat 6% din PIB pentru învăţământ.

"Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a transmis, joi, o scrisoare deschisă tuturor primarilor în care le solicită finanţarea corespunzătoare a educaţiei în bugetele pentru anul 2020. (...) Vă amintiţi că ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că în materie de investiţii şi priorităţi de la ministerul Educaţiei, dacă s-ar aloca 6% din PIB acestui domeniu, nu are ce să facă cu banii? Este inacceptabil ca, acum, ministrul să descopere, de fapt, realitatea din teritoriu: şcoli cu grupuri sanitare în curte, spaţii improprii desfăşurării actului de învăţământ, lipsuri şi lacune", a adăugat Huncă.

Aceasta consideră că "temele trebuiau făcute din timp, înainte ca PNL-ul să anunţe că are oameni capabili să gestioneze sistemul". AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.