Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a reiterat susţinerea miercuri pentru organizarea de alegeri anticipate, menţionând că sondajele şi scrutinele organizate în ultima vreme arată că românii îşi doresc o schimbare. Totodată, el a spus că "este imposibil de gestionat un an întreg cu acea mare majoritate pesedistă" în Parlament.

"Alegerile anticipate se impun dintr-un motiv foarte clar şi foarte simplu: am avut în 2019 alegeri europarlamentare care au fost câştigate net de PNL şi pierdute de PSD, am avut alegeri prezidenţiale care au fost net câştigate de mine, ca şi reprezentant sau ca şi candidat al Partidului Naţional Liberal, şi au fost clar pierdute de PSD. Toate, dar absolut toate sondajele din ultima vreme arată că românii îşi doresc o schimbare, o schimbare inclusiv în Parlament. Românii îşi doresc ca PSD să plece de la putere şi trebuie să fim foarte realişti, am câştigat europarlamentarele, am câştigat prezidenţialele, însă în Parlament sunt tot aceeaşi parlamentari care au fost aleşi în 2016 şi PSD are un număr foarte mare de parlamentari şi PSD-ul nu doreşte să lase puterea din mână şi atunci este natural, în această situaţie, în care românii îşi doresc o schimbare, au spus-o la fiecare alegere, să purcedem cât mai repede la alegeri parlamentare", a susţinut Iohannis, la Palatul Cotroceni.

 

El a exclus ipoteza unei crize politice, ca urmare a demersurilor pentru convocarea alegerilor anticipate.

"După părerea mea, este imposibil de gestionat un an întreg cu acea mare majoritate pesedistă în Parlament, în condiţiile în care, de anul trecut deja, românii au spus clar 'nu' PSD-ului la putere. Acum, sigur, auzim tot felul de retorici şi de la PSD, şi de la alte partide, fiecare vine cu sfaturi aşa cum crede că trebuie să fie făcută politica. Dar eu vă spun foarte clar: semnalele date de români sunt evidente şi alegerile trebuie făcute. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. (...) Nu se intră în nicio criză politică, se intră într-o procedură care face ca românii să îşi poată exprima votul şi pentru Parlamentul României", a explicat şeful statului.

În opinia sa, în urma unor alegeri parlamentare înainte de termen, pot fi avansate soluţii "rapide, realiste", în interesul românilor.

"Da, merită, fiindcă este vorba de un an întreg. Dacă facem alegeri la termen, ele vor avea loc undeva la sfârşitul lui noiembrie, acum suntem la mijlocul lui ianuarie, deci vorbim despre un an de zile în care, dacă ne mişcăm bine, putem avea alegeri anticipate şi putem să facem exact ceea ce îşi doresc românii, să avem altă putere, altă majoritate şi să venim cu soluţii rapide, realiste, în interesul României şi în interesul românilor", a indicat el.

Întrebat dacă i-a propus lui Ludovic Orban demisia din funcţia de prim-ministru, Iohannis a negat acest lucru.

"Eu nu am propus Guvernului sau premierului în niciun fel demisia. Noi discutăm pe oportunităţi politice şi dacă voi cere eu, vreodată, unui Guvern demisia, veţi auzi acest lucru de la mine. Vă amintesc că am cerut demisia unor guverne, câteodată cu succes, câteodată demisia a venit puţin mai târziu. Nu am discutat acest aspect", a adăugat preşedintele.

Întrebat dacă are în vedere o variantă de premier, în cazul în care se va ajunge la anticipate, preşedintele a replicat: "Vom ajunge la această soluţie şi atunci veţi vedea foarte concret cum vom aborda chestiunea". AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiţă, montaj: Andrei Cârlan
, editori online: Gabriela Badea, Alexandru Cojocaru) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.