COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 28-05-2025 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale ''Ion I. C. Brătianu'' al Academiei Române (ISPRI), Dan Dungaciu, a declarat că demisia Guvernului Federaţiei Ruse ar putea însemna "o reaşezare a cabinetului în funcţie de interesele strategice" ale preşedintelui Vladimir Putin şi ar putea aduce în prim-plan" ideea de succesiune" după finalizarea mandatului lui Putin în 2024.

"Declaraţiile pe care preşedinte Putin le-a făcut, în lungul său discurs, legate de o schimbare semnificativă cel puţin la nivel declarativ la nivel constituţional a Federaţiei Ruse. În urma acestui discurs, în care au fost punctate câteva lucruri importante, domnul Medvedev a declarat că pleacă. Această modificare de Guvern, primul lucru, pe termen scurt, poate să însemne o reaşezare a cabinetului în funcţie de interesele strategice ale domnului Putin şi, doi, numirea unui nou premier, care ar putea să anunţe un potenţial succesor al lui Putin. Evident, este o speculaţie, dar numirea premierului ar putea să spună ceva despre ceea ce intenţionează să facă Vladimir Putin în viitor. Al doilea unghi din care putem să privim această chestiune este o privire pe temem lung de după 2024, în care ideea de succesiune este în prim plan", a afirmat Dungaciu, miercuri, pentru AGERPRES.

Potrivit lui Dungaciu, dincolo de gestiunea Federaţiei Ruse, viitorul premier nominalizat trebuie privit ca un potenţial succesor al lui Vladimir Putin.

"Putin a vorbit în discursul său despre eliminarea termenului 'consecutiv' din Constituţia Federaţiei Ruse pentru preşedinte. În Constituţia Federaţiei Ruse se spune că niciun preşedinte nu poate avea mai mult de două mandate consecutiv. Asta i-a permis domnului Putin să aibă patru mandate. Dacă scoţi 'consecutiv' vor rămâne două. Deci viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse de după 2024 va fi mai puţin potent din punct de vedere politic. Va trebui să împartă puterea mai consistent cu Duma de Stat sau alte instanţe. Vedem ce rezultă din discuţia legată de modificările constituţionale. Ceea ce semnalizează, după mine, destul de clar este că domnul Putin nu mai are de gând să fie preşedinte după 2024 (...). Ar putea cineva să argumenteze că domnul Medvedev a fost scos din funcţia de premier ca să nu se erodeze suficient şi mutat la Consiliul de Securitate ca să poată să fie readus în 2024 în funcţia de preşedinte. Asta este o speculaţie şi a doua, domnul Medvedev a fost scos din funcţia de premier al Federaţiei Ruse pentru că nu mai joacă niciun rol în jocul de putere în operaţiunea 'succesiunea' şi că s-a sfârşit cariera politică a domniei sale. Asta este tot o speculaţie", a adăugat Dungaciu.

El a susţinut că trebuie punctate aspectele referitoare la suveranitatea şi forţa militară a Federaţiei Rude, evidenţiate în discursul lui Putin, care "conturează cum se va mişca Rusia de aici înainte".

"Ideea de suveranitate absolută a Federaţiei Ruse. Domnul Putin a punctat faptul că nicio legislaţie din afara Federaţiei Ruse nu poate să prevaleze asupra legislaţiei acestei Federaţii (...). E un semnal puternic pe care Rusia l-a mai transmis, dar, de această dată, domnul Putin l-a subliniat cu foarte multă claritate. Şi doi, forţa militară a Federaţiei Ruse care este în creştere, un semnal pe care Putin a ţinut neapărat să-l dea, şi a vorbit despre armele supersonice pe care Rusia le-a construit. Putin a folosit prilejul discursului său pentru a transmite lunii un mesajul că Federaţia Rusă rămâne o mare putere şi că ceea ce păţit Federaţia Rusă la începutul anilor '90 nu se va mai repeta", a menţionat Dungaciu.

Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat o serie de schimbări politice în discursul său despre starea naţiunii, transmite agenţia EFE. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.