Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, precizează marţi că va avea o discuţie cu primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, în contextul ultimelor declaraţii făcute de acesta.

"Am citit declaraţia pe care primarul Dorin Florea a postat-o pe pagina de Facebook. Chiar dacă, uneori, unui primar îi poate fi dificil să gestioneze relaţia cu o anumită minoritate sau grup social, în niciun caz nu agreez declaraţiile care încurajează discriminarea de orice fel! Cred cu fermitate că soluţia nu este să ridicăm ziduri, ci, mai degrabă, să le dărâmăm pe cele deja construite. Voi avea o discuţie cu primarul Dorin Florea pe acest subiect", afirmă Tăriceanu, într-o declaraţie de presă.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în privinţa declaraţiilor primarului municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, care a spus că doreşte anchetă socială pentru cuplurile ce doresc să aibă copii, edilul fiind chemat la audieri la CNCD marţea viitoare.

"Am demarat o autosesizare. Citaţia a fost deja transmisă către domnul primar, la biroul dânsului, la Primăria din Târgu Mureş. L-am citat pentru săptămâna viitoare, pentru marţi, la audieri, iar tot săptămâna viitoare, miercuri, aş vrea ca această speţă să fie dezbătută de Colegiul Director al CNCD", a declarat pentru AGERPRES preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a afirmat luni că acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului ar trebui abordată într-un alt mod decât în prezent, el propunând introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care doresc să aibă copii, pentru a se evita situaţiile în care sunt aduşi pe lume copii doar ca părinţii să aibă o sursă de venit.

Dorin Florea s-a înscris anul trecut în ALDE. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.