COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a avut, luni, o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Adrian Zuckerman, prilej cu care au discutat despre cooperarea în proiecte de interes reciproc şi înregistrarea unor progrese semnificative în cadrul Parteneriatului strategic româno-american.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, preşedintele Camerei Deputaţilor a apreciat asigurarea continuităţii unei reprezentări la nivel de ambasador, subliniind că este încă un semnal pozitiv privind importanţa pe care o are România la nivelul administraţiei americane.

"Apreciem tranziţia fără sincope la nivelul conducerii Ambasadei, ceea ce a permis o reprezentare neîntreruptă a SUA în România la nivel ambasadorial. Este un semnal puternic privind importanţa pe care Statele Unite ale Americii o acordă României, dar şi angajamentul personal al Excelenţei Voastre faţă de misiunea majoră care v-a fost încredinţată. Vă urăm mult succes în întreaga activitate şi vă dorim o şedere cât mai plăcută în România!", a spus Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Cei doi oficiali au apreciat că dialogul dintre cele două state trebuie să continue în acelaşi ritm accelerat din ultima perioadă.

"Vă asigur de întreaga prietenie şi deschidere pentru o conlucrare constructivă, de la nivelul dialogului parlamentar, în susţinerea relaţiilor dintre ţările noastre şi a cooperării în proiecte de interes reciproc, dar şi pentru înregistrarea unor progrese semnificative în cadrul Parteneriatului strategic româno-american", a afirmat Marcel Ciolacu.

În context, preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că Parlamentul este hotărât să contribuie, conform atribuţiilor sale constituţionale, la crearea unui mediu propice pentru afaceri şi investiţii prin sporirea predictibilităţii şi transparenţei legislaţiei fiscale şi asigurarea unui cadru legislativ stabil şi transparent, în beneficiul economiei naţionale şi investitorilor.

Totodată, Adrian Zuckerman a spus că "Statele Unite ale Americii sunt şi vor fi cel mai bun prieten al României în regiune şi vor oferi sprijinul necesar pentru aprofundarea Parteneriatului strategic atât sub aspect militar, cât şi din punct de vedere economic şi al statului de drept", a mai arătat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.