Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pensiile vor creşte şi a apreciat drept o idee bună posibilitatea ca cei din marile sisteme să se poată pensiona mai târziu decât prevede în prezent legislaţia.

"Nu vreau să dau eu acum nişte indicaţii prin televizor cum trebuie să calculeze Guvernul pensiile. Este o discuţie foarte serioasă cea în jurul pensiilor. Discuţia se va purta cu argumente şi, evident, obiectivul final este să se găsească soluţii care sunt sustenabile, plătibile şi prin care se elimină inechităţile şi se cresc pensiile. Toată lumea întreabă: 'Cresc pensiile?'. Da, vor creşte pensiile. Este un lucru evident, fiindcă ne dorim acest lucru, nu din alt motiv", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că în privinţa plafonării pensiei minime la 704 lei este o discuţie pe care trebuie să o poarte cu premierul Orban.

Şeful statului a apreciat drept o idee bună ca cei care lucrează în Educaţie şi Sănătate să aibă posibilitatea să se pensioneze mai târziu decât prevede legislaţia în prezent.

"În primul rând, mi se pare o idee foarte bună, fiindcă noi ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă, mai ales un deficit de forţă de muncă calificată şi, pe de altă parte, sunt foarte mulţi angajaţi, mai ales în sistemele mari publice, care ar dori să continue munca lor. Cunosc personal multe persoane care ar vrea să continue, dacă ar fi posibil, să lucreze peste vârsta de pensionare. Şi atunci a apărut discuţia, la care recunosc că am participat, să se dea, în perspectivă, posibilitatea acestor persoane să rămână mai mult timp în sistem. În acest fel, în primul rând, s-ar atenua deficitul de forţă de muncă. În al doilea rând, persoanele apte şi disponibile să lucreze mai mult şi care sunt, de regulă, foarte bine calificate vor avea posibilitatea să o facă", a explicat Iohannis.

El a subliniat că nu se doreşte creşterea vârstei de pensionare.

"Am văzut că de la PSD, imediat, au sărit unii în sus că noi vrem să creştem vârsta de pensionare. Nu este adevărat! Noi nu dorim să creştem vârsta de pensionare, ea rămâne aşa cum este stabilită. Însă pentru persoanele care doresc să muncească mai mult se va crea posibilitatea legală pentru a face acest lucru. Este o opţiune, nu este o obligaţie", a menţionat şeful statului.

Acesta a arătat că a susţinut nevoia unei abordări foarte serioase şi elaborarea unei legislaţii pentru pensii care garantează sustenabilitate şi stabilitate, însă a menţionat că PSD a "ignorat aceste avertismente".

"Suntem în situaţia în care au apărut inechităţi între pensionari şi atunci devine din ce în ce mai clar că legea în vigoare trebuie îmbunătăţită. Da, legea trebuie îmbunătăţită şi, cu această ocazie, cu siguranţă, se vor face noi calcule şi se va verifica cum se îmbunătăţeşte sistemul ca să fie şi echitabil, şi sustenabil, şi să crească pensiile", a mai spus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiți și:

 

Iohannis: Îmi doresc alegeri anticipate; voi discuta vineri cu premierul Orban

 

Iohannis, despre cazul de la Spitalul Floreasca: Un eveniment catastrofal; e nevoie de reformă profundă în sănătate

 

Iohannis: Vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră este o chestiune care ne preocupă

 

Iohannis: Voi solicita informaţii privind numirile de inspectori şcolari

 

Iohannis: Am considerat că bugetul este suficient de bun pentru a fi promulgat; subvenţia pentru partide a scăzut

 

Iohannis, despre locale: Nu exclud unele negocieri între partide; PNL ar trebui să meargă singur

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.