Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seara că va susţine un proiect de modificare a statutului partidului care prevede ca din Comitetul Executiv Naţional (CExN) al formaţiunii să facă parte de drept primarii de mari municipii şi preşedinţii de consilii judeţene.

"Cred într-un proiect politic care să fie discutat în interiorul partidului, cred într-un program politic în care să avem discuţii cu formaţiuni politice parlamentare sau neparlamentare şi cred în modificarea statului care să pornească reorganizarea şi restructurarea PSD (...) Voi propune o modificare în statutul partidului prin care din Comitetul Executiv să facă parte de drept primarii de mari municipii şi preşedinţii CJ", a declarat preşedintele interimar al PSD.

De asemenea, el a subliniat că "prin aceste modificări se va evita luarea unor decizii greşite de un grup restrâns din vârful partidului" şi a punctat că propunerile sale vor fi discutate într-un cadru intern cât mai larg, în organismele partidului, pentru că nu vrea să impună nimic formaţiunii.

Deputatul Marcel Ciolacu a fost ales joi seara la Conferinţa extraordinară a organizaţiei judeţene Buzău a PSD cu unanimitate de voturi preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru al doilea mandat consecutiv, el fiind de altfel singurul candidat.

El le-a spus membrilor organizaţiei că vor fi primii pe care îi va anunţa în cazul în care se va hotărî să candideze la funcţia de preşedinte al PSD la congresul din februarie al formaţiunii.

"Aş vrea să vă rog ceva foarte mult. În primul rând aş vrea ca hotărârea în ceea ce priveşte candidatura mea la nivel central, de preşedinte, să fie o hotărâre pe care o iau eu cu mine însumi şi cu certitudine veţi fi primii pe care îi anunţ. Nu înseamnă că am făcut un pas lateral sau în spate. În schimb, vă spun cu certitudine de sută la sută că o să vreau să fac parte din echipa de la nivel central. M-aţi ajutat prin faptul că aţi avut încredere în mine, că m-aţi ales ca să am această pretenţie la nivel naţional să fac parte din viitoarea echipă a PSD", a spus Ciolacu.

În conferinţa de presă de la finalul alegerilor din cadrul organizaţiei el s-a referit şi la revenirea în PSD a fostului premier Mihai Tudose, arătând că va discuta cu acesta cu ocazia conferinţei de alegeri a organizaţiei PSD Brăila care va avea loc vineri, 10 ianuarie. "Prima oară am citit şi eu în presă, domnul Mihai Tudose a revenit în Partidul Social Democrat, la organizaţia de bază, conform statutului. Nu am apucat să vorbesc cu dânsul, să detaliem. Presupun că mâine vom vorbi mai multe. Ştiu că domnul Tudose nu a făcut niciun rău României atât timp cât a fost primul-ministru al României, dimpotrivă", a menţionat preşedintele interimar al PSD.

La conferinţa de alegeri a PSD Buzău au fost prezenţi, pentru a-l susţine pe Marcel Ciolacu, şi secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, şi liderii organizaţiilor PSD din Dolj şi Bacău, europarlamentarii Claudiu Manda şi Dragoş Benea. AGERPRES / (AS - autor: Dorin Ivan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.