Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, critică Guvernul pentru decizia de a contesta ''pe ascuns'' la CCR o lege care prevede creşterea unor salarii şi plata unor sporuri pentru bugetari, act normativ pe care, susţine liderul social-democrat, ''toţi liberalii, inclusiv şapte actuali miniştri, l-au votat în decembrie 2019'' în Parlament.

''S-au jurat că nu taie salarii, dar exact asta fac! PNL este incapabil să guverneze şi contestă la CCR chiar şi proiectul votat - tot de ei! - cu câteva săptămâni înainte. După tăierile de la profesori, acum iau la rând toate categoriile. Pe 1 ianuarie, câteva mii de români aşteptau să li se facă dreptate şi să le crească salariile conform unui proiect al PSD pe care toţi liberalii, inclusiv şapte actuali miniştri, l-au votat în decembrie 2019 (personalul din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române etc). De Revelion, PNL şi-a dat seama că nu mai vrea să crească salariile acestor oameni şi a contestat pe ascuns legea la CCR. Pură ticăloşie!'', a scris Ciolacu marţi pe Facebook.

Totodată, acesta acuză Guvernul că nu vrea să crească nici pensiile de la 1 septembrie.

''De aici şi insistenţa cu anticipatele: să nu mărească nici pensiile de la 1 septembrie!'', a mai spus Ciolacu.

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 5 februarie sesizarea Guvernului asupra proiectului de modificare a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pe 31 decembrie 2019, Guvernul a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 alineatul (3) din Legea-cadru 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.