COD GALBEN: 26-02-2020 ora 10 Intre 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate se va semnala 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pro România a depus un amendament la proiectul de modificare a OUG 114/2018 pentru care Guvernul urmează, luni, să îşi asume răspunderea, prin care propune exceptarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap din categoria celor pentru care se interzice cumulul pensie-salariu.

Deputatul Gabriela Podaşcă a depus acest amendament, precizând că, în forma actuală, liberalii lasă fără sprijinul statului o categorie "puternic" defavorizată.

Propunerea de modificare vine în urma apelului făcut de preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, şi de preşedintele Sindicatului liber al Asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap Bucureşti, Victoria Hagianu, a explicat deputatul Pro România.

"În cele mai multe cazuri, asistenţii personali ai celor cu dizabilităţi sunt membri ai familiei. Este inacceptabil ca aceşti oameni, după zeci de ani de muncă, să rămână cu un singur venit, în condiţiile îngrijirii unei persoane cu nevoi speciale. Cerem exceptarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap din categoria celor vizaţi de proiectul de modificare", a declarat Gabriela Podaşcă, purtător de cuvânt al Pro România, potrivit unui comunicat al partidului.

În România sunt 833.000 de persoane cu dizabilităţi, aproximativ 90.000 fiind beneficiarii unui asistent personal, ca urmare a faptului că nu se pot descurca independent, a menţionat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.