Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit, luni, în Baza militară 'Mihail Kogălniceanu', pe şeful Apărării din Armata Canadiană, generalul Jonathan H. Vance, aflat în vizită în România, ocazie cu care au abordat stadiul cooperării între armatele României şi Canadei în cadrul NATO, ONU şi OSCE.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, au discutat aspecte privitoare la situaţia de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre, precum şi stadiul cooperării între armatele României şi Canadei în cadrul NATO, ONU şi OSCE, dar şi bilateral.

Totodată, a fost subliniată coerenţa Parteneriatului româno-canadian în contextul aliat al regiunii Mării Negre, fiind exprimată aprecierea pentru continuarea participării active a forţelor armate canadiene la activităţile de instruire în comun cu militarii români, în special în domeniile aerian şi maritim, evidenţiindu-se prezenţa aeronavelor canadiene în cadrul misiunilor de poliţie aeriană consolidate, precum şi a navelor de luptă în cadrul grupărilor navale permanente aliate.

La finalul întâlnirii, atât ministrul Ciucă, cât şi generalul-locotenent Daniel Petrescu i-au mulţumit generalului Jonathan H. Vance pentru contribuţia avută la consolidarea capacităţii operaţionale a Armatei României, pentru susţinerea iniţiativelor regionale aflate în derulare, cât şi pentru sprijinul acordat detaşamentului românesc care execută evacuarea aeromedicală în Mali, se menţionează în comunicatul de presă.

În cadrul aceluiaşi eveniment, generalul-maior Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a decorat 16 militari canadieni cu Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene pentru modul în care aceştia şi-au îndeplinit misiunile în cadrul detaşamentului de Poliţie Aeriană, misiuni executate în cooperare cu militarii Forţelor Aeriene Române.

Canada participă, în prezent, cu personal şi aeronave de luptă CF-18, la misiuni de poliţie aeriană consolidată pentru descurajarea acţiunilor agresive în proximitatea spaţiului aerian naţional şi al NATO. De asemenea, Forţele Aeriene Regale Canadiene au mai executat misiuni în comun cu Forţele Aeriene Române şi în anii 2014, 2016, 2017 şi 2018 la 'Mihail Kogălniceanu' şi Câmpia Turzii.

În domeniul maritim, militarii canadieni au participat la exerciţiul SEA SHIELD, precum şi la misiuni în cadrul prezenţei avansate adaptate (tFP) şi Grupării Navale Permanente Aliate (SNMG2). Canada contribuie cu personal de stat major în cadrul unităţilor NATO de pe teritoriul României, Divizia Multinaţională Sud-Est şi Brigada Multinaţională Sud-Est. Misiunile desfăşurate în comun asigură dezvoltarea capacităţii de reacţie şi a celei de descurajare, ca parte a planului NATO de întărire a flancului estic al Alianţei, precum şi consolidarea interoperabilităţii între forţele aeriene române şi canadiene, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.