COD GALBEN: 24-01-2020 ora 20 Intre 20:30 si 23:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bihor;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul ministrul al Afacerilor Interne, Carmen Dan, afirmă, referindu-se la evenimentele din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, că a primit informaţii din piaţă, nu a dat directive legate de modul în care să acţioneze a forţele MAI prezente acolo, precizând că procesul de coordonare s-a realizat din teren, nu din "punctul de comandă înaintat".

Referindu-se la audierea sa în acest dosar, fostul ministru susţine că se aştepta să fie chemat ca martor "la cald", încă de anul trecut.

"Cu toate astea, reamintesc opiniei publice că în niciun moment nu s-a pus problema să evit să mă prezint în faţa procurorilor. Îmi doresc, ca mulţi alţii, indiferent de interesul fiecăruia, ca ancheta să lămurească toate aspectele care vizează momentul 10 august", a scris Carmen Dan, sâmbătă, pe Facebook.

Aceasta a arătat că, deşi se afla în concediu în perioada respectivă, era în Bucureşti, "la fix 15 minute de minister" şi a revenit la birou, preluând comanda ministerului "din punct de vedere managerial, nu operativ".

"Legat de revenirea mea din concediu în 10 august 2018, aceasta a avut loc pentru că mandatul meu a fost unul al responsabilităţii şi al asumării. Din acest motiv, nu ar fi fost deloc normal să nu mă intereseze ce se întâmplă în Piaţa Victoriei. E adevărat, mă aflam în concediu, dar eram în Bucureşti, la fix 15 minute de minister, nicidecum plecată la mare sau la munte.
Orice ar spune unii sau altii, eu cred cu tărie că în situaţii de criză, şeful unei instituţii trebuie să fie în instituţie! Am revenit, aşadar, la birou şi, automat, am preluat comanda ministerului din punct de vedere managerial, nu operativ!", a explicat Dan.

Ea a subliniat că, la nivelul ministerului, a funcţionat "o componentă de monitorizare a misiunii, nu una de conducere".

"În ceea ce priveşte organizarea misiunii, informaţiile le-am primit de la cei care au pregătit misiunea, iar pe parcursul desfăşurării acesteia evident că am fost informată cu ce se întâmplă în piaţă. Eu am primit informaţii din piaţă, nu am dat directive legate de modul de acţionare a forţelor prezente din partea MAI! Fluxul informaţional a circulat dinspre piaţă către conducerea MAI, nu invers! Precizez acest lucru pentru că la nivelul ministerului a funcţionat doar o componentă de monitorizare a misiunii, nu una de conducere. Coordonarea s-a realizat din teren, din punctul de comandă înaintat", a susţinut Carmen Dan.

Potrivit acesteia, peste 90% din raportul "10 august" a fost declasificat în mandatul său de ministru.

"E adevărat că acum un an au existat terţe părţi care nu au dorit declasificarea informaţiilor care le aparţineau, motiv pentru care nu s-a putut declasifica integral raportul. Acum, am văzut că se poate. Ce să zic? Poate că nu m-aş fi îndoit de calităţile de 'negociator' ale actualului ministru, dacă aş fi recunoscut un stil onest şi modest şi deloc populist de a conduce instituţia MAI. Însă când faci confuzii între DSU şi IGSU sau improvizezi ordinea măsurilor ce trebuie luate de Jandarmerie la o manifestaţie publică, e greu să ai credibilitate. Şi ştiu ce spun! Revenind la raport, mai precizez că, dacă după declasificarea sa integrală găseşte cineva vreo implicare a mea în a transmite ordine abuzive, eu sunt prima care cere să le facă publice. Imediat!", a mai spus Dan.

Ea afirmă că regretă actele de violenţă produse atunci în Piaţa Victoriei, precizând însă că "violenţele nu au fost numai de o parte a celor aflaţi acolo".

"Despre desecretizarea comunicaţiilor operative, vreau să le transmit celor care cred ei că ştiu mai bine cum s-au desfăşurat lucrurile, să nu se aştepte să găsească vreo implicare a mea în a da ordine scrise sau verbale ca jandarmii să lovească pe cineva. Astfel de ordine nu există! Regret în continuare orice act de violenţă care s-a produs în Piaţa Victoriei, dar cred că trebuie să ne amintim ordinea corectă, din punct de vedere cronologic, de desfăşurare a lucrurilor. Cred că ar trebui să ne asumăm şi să recunoaştem că violenţele nu au fost numai de o parte a celor aflaţi acolo", a adăugat fostul demnitar.

Carmen Dan susţine că ar fi dorit să facă toate aceste precizări încă de vineri, dar "nu a existat mediul propice pentru declaraţii, (...) nici interes din partea unor oameni care 'ştiu ei mai bine' cine e vinovat şi în ce măsură".

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost audiat, vineri, peste şase ore la DIICOT în dosarul '10 august'. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.