Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

NATO este cea mai puternică alianţă militară din toate timpurile, care a rezistat foarte bine 70 de ani, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, care a participat zilele trecute la reuniunea la nivel înalt a organizaţiei ce a avut loc în Marea Britanie.

"În primul rând, NATO ajuns la 70 de ani, lucru notabil şi cred că este cu adevărat important să subliniem că această alianţă, care este cea mai puternică alianţă militară din toate timpurile, a rezistat foarte bine timp de 70 de ani şi pe bună dreptate premierul britanic Boris Johnson, la recepţia dată în Downing Street 10, în alocuţiune s-a întrebat retoric oare ce face ca această alianţă să fie aşa de puternică şi răspunsul firesc a fost faptul că toate statele membre sunt democraţii consolidate. Democraţia şi valorile democratice fac şi Alianţa NATO puternică şi, cum se spune, rezilientă", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Iohannis a spus că la summitul NATO s-a discutat despre "împărţirea corectă a obligaţiilor", despre viitorul organizaţiei, iar România şi-a îndeplinit obiectivele la această reuniune.

"În primul rând, aşa-numitul 'burden sharing', 'împărţirea sarcinilor', toată lumea a înţeles între timp şi a acceptat efectiv că este nevoie ca toată lumea să plătească mai mult pentru Apărare. Deci, acea limită de 2% va fi atinsă de tot mai mulţi aliaţi. Acest lucru a fost repede clarificat şi nu a dus, contrar aşteptărilor din spaţiul public, la niciun fel de controverse. Deci, repet, niciun fel de controverse", a precizat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că toată lumea a acceptat că NATO are nevoie de un proces de reflecţie pentru a identifica o strategie foarte bună pentru viitor.

"A doua chestiune care, de asemenea, dăduse breaking news şi tot felul de speculaţii în spaţiul public au fost solicitările de a evalua strategia pe termen mediu şi lung pentru NATO, o chestiune care într-o formă destul de puternică a fost solicitată la vremea respectivă acum câteva săptămâni şi de preşedintele Macron. Această chestiune a fost discutată şi nici aici nu au apărut niciun fel de controverse, dimpotrivă, cu toţii am acceptat că NATO are nevoie de un proces de reflecţie pentru a identifica o strategie foarte bună pentru viitorul NATO. Trebuie să răspundem la întrebări de tipul cine este inamicul nostru, unde sunt ameninţările pentru NATO, cum trebuie să se relaţioneze NATO la noile puteri mondiale, de exemplu cum se relaţionează NATO cu China. Trebuie sau nu trebuie să schimbăm abordarea faţă de Rusia. Acest tip de întrebări au fost puse şi vor duce fără îndoială la elaborarea unei strategii îmbunătăţite", a adăugat Iohannis.

El a spus că şi spaţiul cosmic va face parte din preocupările NATO pentru securitatea aliaţilor.

"În final, am decis, cu toţii împreună, să solicităm secretarului general NATO, domnul Stoltenberg, să elaboreze liniile directoare ale unui proces de reflecţie, care în final va duce la o strategie, care va fi, la rândul ei, discutată. Aceste chestiuni au fost foarte mult speculate şi, în finalul întâlnirii de ieri, pot să spun că: 1) NATO a împlinit 70 de ani; 2) NATO este unită; 3) NATO este puternică şi NATO are un viitor foarte bun. Câteva chestiuni punctuale aş mai sublinia. Una poate surprinzătoare, poate nu, dar am decis împreună că şi spaţiul cosmic va face parte din preocupările NATO pentru securitatea aliaţilor. Este, evident, o nouă parte pentru NATO", a explicat şeful statului.

Preşedintele a subliniat că a readus în atenţie chestiunile legate de spaţiul Mării Negre şi planurile de intervenţie pentru Flancul Estic.

"Toate acestea, evident, de mare interes pentru noi şi consider, ca atare, că acest summit NATO nu a fost doar o reuşită pentru alianţă, pentru NATO, ci acest summit a fost şi o reuşită pentru noi, pentru România, şi că noi ne-am atins obiectivele cu care am mers acolo", a conchis Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: În această etapă, nu vom avea o creştere peste 2% din PIB pentru Apărare

 

Iohannis: Nu discutăm, în viitorul apropiat, de o mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim

 

Iohannis: Rezultatele PISA trebuie să ne îngrijoreze, de aceea am iniţiat proiectul 'România educată'; o condamnare pauşală nu ajută

 

Iohannis: Vă garantez că numirea procurorilor-şefi nu va fi rezultatul unui troc politic

 

Iohannis, despre eliminarea supraaccizei la carburant: Trebuie luate aceste măsuri pentru a încuraja economia

 

Iohannis: Îmi doresc să mă implic foarte mult; tăierile ilegale de păduri trebuie stopate

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.