Reprezentanţii grupului civic Reset Iaşi au anunţat, miercuri, pe pagina lor de socializare, că au câştigat, în primă instanţă, un proces cu Partidul Social Democrat, prin care obligă formaţiunea politică să ofere detalii despre banii cheltuiţi pentru deplasarea Vioricăi Dăncilă cu un elicopter în judeţe din zona Moldovei în luna august a.c.
"Este un al doilea proces în care eu îl deschid în numele Reset. A fost la Tribunalul Iaşi, în luna octombrie am trimis chemarea în instanţă pentru că voiam să ştim în urma vizitei premierului Dăncilă cât a costat elicopterul şi din ce fonduri a fost plătit. Instanţa spune clar că orice cetăţean are dreptul de a primi informaţiile de care are nevoie, aşa cum spune şi Legea 544, articolul 6, alineatul 1. Noi, ca simpli cetăţeni, nu avem de unde să ştim dacă acest elicopter a fost plătit cu subvenţii de la stat, fonduri proprii, aşa că PSD este obligat să ne spună cine l-a plătit şi cine deţine firma respectivă", a declarat, pentru AGERPRES, Daniela Mitrofan.
Potrivit sursei citate, procesul este câştigat în primă instanţă la Tribunalul Iaşi. Decizia nu este definitivă.
"PSD are 15 zile la dispoziţie ca să spună dacă va face recurs sau va răspunde întrebărilor noastre", a declarat Daniela Mitrofan.
Acţiunea a fost deschisă în instanţă după ce în cursul lunii august fostul premier Viorica Dăncilă a făcut mai multe vizite în zona Moldovei, una dintre acestea fiind la Iaşi. Pentru a se deplasa, premierul ar fi folosit un elicopter. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |