Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a anunţat, marţi, că se va înscrie în PRO România după ce va primi oficial decizia de excludere din PSD.

Prezent la o conferinţă de presă alături de Victor Ponta, primarul Cosmin Necula a declarat că susţine proiectul PRO România şi că prima hârtie pe care o va semna, după oficializarea excluderii, va fi adeziunea de înscriere în respectiva formaţiune politică.

"Susţin acest proiect politic şi aştept hârtia oficială cu demiterea mea din PSD, cu marea victorie a CEx-ului condus de doamna Dăncilă şi susţinut de Dragoş Benea, şi vă asigur că primul act pe care îl voi semna va fi doar adeziunea mea la PRO România", a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Victor Ponta a declarat că susţine o nouă candidatură a lui Cosmin Necula la Primăria municipiului Bacău.

"M-aş bucura să fie în PRO România şi are sprijinul nostru. Îl sprijin pe Cosmin Necula pentru un mandat mai de succes în perioada 2020 - 2024. Sunt mulţi alţi primari care vor fi sprijiniţi de PRO România şi vor fi alături sau în partid, în momentul în care pot să candideze fără să îşi piardă mandatul", a spus Victor Ponta.

Comitetul Naţional Executiv al PSD a decis, în şedinţa din 13 noiembrie, excluderea din partid a primarului municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Anterior acestei decizii, Comitetul Executiv al PSD Bacău a hotărât, pe 29 septembrie, dizolvarea biroului politic local de conducere şi retragerea sprijinului politic pentru primarul Cosmin Necula, după ce acesta a adus o serie de critici Guvernului Dăncilă cu privire la alocarea fondurilor către administraţia locală.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, deputatul Lucian Şova a fost numit preşedinte interimar al filialei, iar deputatul Costel Dunava a fost numit preşedinte executiv.

În ultima săptămână de campanie electorală a primului tur de alegeri prezidenţiale, primarul municipiului Bacău a anunţat că îl susţine pe Mircea Diaconu.

A doua zi după primul tur al prezidenţialelor, Cosmin Necula a scris, pe pagina lui de Facebook, că multor membri ai PSD "le-a fost ruşine să tragă" în campania electorală pentru Viorica Dăncilă. AGERPRES / (A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.