COD GALBEN: 09-12-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat luni că se va deplasa "în curând" la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru a se întâlni cu preşedintele CEDO şi a-i explica situaţia din România în legătură cu creşterea infracţionalităţii, pentru a vorbi despre îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare şi despre alte planuri ale Guvernului în domeniul Justiţiei.

"Rămâne să vedem şi care e agenda preşedintelui CEDO, astăzi o să iau legătura cu dânsul, dacă nu-l găsesc azi, mâine dimineaţă, cel târziu mâine vom stabili când ne putem întâlni. Vom merge la CEDO să explicăm care este situaţia din România în legătură cu creşterea infracţionalităţii, care e situaţia cu planurile pe care le avem, de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciare", a precizat Predoiu la Parlament, întrebat despre recursul compensatoriu.

El a adăugat că, aşa cum a decis Biroul Politic Naţional al PNL, în ipoteza în care Parlamentul nu va vota iniţiativa legislativă privind abrogarea recursului compensatoriu, această prevedere va fi inclusă într-un proiect pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea.

Predoiu a spus că recursul compensatoriu este unul din motivele pentru care se deplasează la CEDO.

"De asta mergem acolo, să avem toate aceste discuţii. (...) Mergem să explicăm planurile noastre, mergem să explicăm care este situaţia din România, de ce s-a ajuns la această discuţie, de ce consecinţele astea sunt legate de modul greşit în care vechea majoritate a reglementat recursul compensatoriu", a subliniat Predoiu.

În ceea ce priveşte Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, Predoiu a spus că la şedinţa PNL "nu s-a decis nimic în acest sens", pentru că încă nu s-a încheiat consultarea cu privire la aceasta.

"Noi am făcut o consultare în rândul magistraţilor, aşteptăm în continuare rezultate şi după aceea, după ce eventual se alege noul preşedinte al CSM, vom discuta şi în CSM despre această chestiune. Astăzi, la şedinţă nu s-a decis nimic în acest sens tocmai pentru faptul că nu avem încă o consultare încheiată şi nu avem un punct de vedere al CSM. Pe cele trei măsuri pe care le vom supune Parlamentului spre adoptare prin asumarea răspunderii pentru prorogare, aşa cum a fost şi decizia PNL, pe cele trei măsuri deci avem un punct de vedere scris de la CSM", a afirmat ministrul Justiţiei.

În ce priveşte concursurile anunţate pentru şefia Parchetului General, DIICOT şi DNA, Predoiu a spus că începând de mâine se vor putea face înscrierile.

"Aşa cum am promis săptămâna trecută, astăzi vom lansa acest concurs şi începând de mâine se pot face înscrierile, vom da şi un termen limită şi vom anunţa mai multe după-amiază", a încheiat Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, joi, că instituţia pe care o conduce va declanşa, pe 2 decembrie, procedura de selecţie pentru funcţia de procuror general, procuror şef DNA, procuror şef DIICOT. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.