COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Alba, Județul Alba, Județul Mureş, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Neamţ; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 04:35 si 08:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 02:00 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200m, izolat sub 50m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şapte membri ai USR s-au înscris în competiţia pentru preşedinţia organizaţiei bucureştene, iar alţi 56 concurează pentru un loc în Biroul Municipal.

Miercuri seară a avut loc o dezbatere între candidaţi, moderată de preşedintele filialei USR Sector 2, Radu Mihaiu, eveniment în cadrul căruia au fost prezentate proiectele pentru viitoarea structură de conducere a organizaţiei bucureştene.

Candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Biroului Municipal sunt: deputaţii Claudiu Năsui şi Cristian Seidler, consilierii municipali Bogdan Stroe, Marian Bumbar şi Cosmin Victor Smighelschi, precum şi Mihnea Dobre (USR Sector 4) şi Antonio Andruşceac (candidatul USR pentru Primăria Sectorului 4).

Pentru funcţia de membru al Biroului Municipal s-au înscris 56 de candidaţi, iar la dezbaterea de miercuri au participat 31 dintre aceştia, printre care s-au numărat: senatoarele Florina Presadă şi Silvia Dinică, deputaţii Tudor Pop şi Cristina Prună, consilierul municipal Marian Bumbar.

"Pentru prima dată, vor avea loc alegeri directe pentru Biroul Municipal. Asta înseamnă că atât preşedintele Biroului Municipal, cât şi membrii Biroului Municipal vor fi aleşi prin votul direct al tuturor membrilor organizaţiei din Bucureşti. Acest vot va fi un vot fizic, nu unul electronic. Statutul nostru permite votul electronic, numai cu anumite excepţii. Biroul Municipal nu este una dintre excepţii, drept urmare vom avea vot fizic pe datele de 7, 8 şi 9 decembrie, aşa cum a decis Biroul Municipal în funcţie", a precizat Radu Mihaiu în debutul dezbaterii.

El a menţionat că în cadrul conferinţei municipale de pe 7 decembrie va fi stabilit şi numărul de membri din Biroul Municipal, care poate fi cuprins între 13 şi 21.

La dezbatere, deputatul Claudiu Năsui, vicepreşedinte USR, a vorbit despre importanţa stabilirii unui singur candidat al opoziţiei pentru alegerile locale.

"Având în vedere sistemul de vot şi faptul că clasa politică nu o să ne dea prea curând - cel puţin aşa se pare - alegeri în două tururi, pentru a câştiga primării, să facem noi al doilea tur. Dacă ei nu ni-l dau, îl facem noi. (...) Eu cred că este cea mai bună şi singura modalitate ca efectiv să forţezi mâna tuturor contracandidaţilor, să fie un singur candidat care merge împotriva doamnei Firea şi a PSD şi şansa noastră să câştigăm alegerile într-un singur tur", a spus el.

Deputatul Cristian Seidler, vicepreşedinte USR, a anunţat că dacă va deveni preşedinte al filialei din Bucureşti îşi va da demisia din Biroul Naţional, apreciind că următorul an este foarte important pentru organizaţia din Capitală.

"Programul meu se numeşte 'Dăm viaţă cartierelor', pentru că eu cred că la nivel organizatoric USR Bucureşti trebuie să se extindă către cartiere, cu organizaţii de cartier, în condiţiile în care partidele concurente au organizaţii chiar mergând până la nivel de scară de bloc. (...) Eu cred că PSD şi Gabriela Firea pot fi bătute la firul ierbii", a opinat el.

Bogdan Stroe, consilier municipal şi preşedintele USR Sector 3, a vorbit despre o cooperare mai strânsă între organizaţiile de sector.

"Îmi doresc să conduc organizaţia USR Bucureşti, ca împreună să reuşim să câştigăm Primăria Bucureştiului şi o majoritate în Consiliul General, să câştigăm şi primării de sector şi majorităţi în consiliile locale şi să lucrăm împreună ca o organizaţie, pentru că Bucureşti este un singur oraş şi ce vedem acum este că sunt şase organizaţii de sector care conlucrează foarte puţin unele cu altele. Vreau să depăşim aceste ziduri informale şi să lucrăm mult mai mult la nivel de Bucureşti", a precizat el.

Consilierul municipal Marian Bumbar a pledat pentru crearea a şase departamente la nivelul organizaţiei municipale.

"Suntem pe un trend crescător. Sperăm să îl menţinem. Pentru aceasta ne trebuie mai multă organizare, implicarea membrilor din Biroul Municipal, dar şi a membrilor filialei Bucureşti. În cadrul Biroului Municipal va trebui să împărţim responsabilităţi. Eu am gândit şase departamente, cu şase vicepreşedinţi, pe care să le coordoneze în echipă: de la resurse umane, fund raising, trecând prin departamentul administrativ, secretariatul general, departament de politici publice şi juridic, departament de IT, departament de comunicare", a argumentat el.

Mihnea Dobre, membru al Organizaţiei Sector 4, a susţinut obligativitatea unor programe de training intern destinate consilierilor locali şi parlamentarilor, iar consilierul municipal Cosmin Victor Smighelschi a subliniat că rolul "viitorului preşedinte este în primul rând acela de a apropia oamenii din filială". AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.