COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Alba, Județul Alba, Județul Mureş, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Neamţ; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 04:35 si 08:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 02:00 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200m, izolat sub 50m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat marţi că în cei cinci ani de mandat, preşedintele Klaus Iohannis a avut 25 de deplasări externe şi 40 de primiri la Bucureşti, dar nu a văzut "nimic concret" pentru România.

"În domeniul politicii externe, în cei cinci ani, Klaus Iohannis a avut 25 de deplasări externe şi 40 de primiri la Bucureşti. Nu am văzut nimic concret pentru România. Am văzut că s-a întors din Statele Unite cu o şapcă şi trei poze. Am văzut că a fost la Consiliul European, la Bruxelles, dar nu am văzut nimic despre Schengen, despre MCV, nu am văzut nimic pentru români şi România. Am avut în mandatul meu de premier 41 de vizite externe şi 100 de primiri la Bucureşti. Am căutat ca din fiecare vizită să vin cu ceva concret pentru România, fie cu acordul pe 5G sau cu acordul pe energie nucleară din Statele Unite, fie cu contracte sau investitori din alte state membre ale Uniunii Europene sau state terţe", a spus Dăncilă într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

 


Ea a adăugat că Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pe care România a deţinut-o în primele şase luni ale acestui an a fost o altă realizare a Guvernului pe care l-a condus.

"Am pregătit temeinic preluarea preşedinţiei, am deţinut preşedinţia din umbră pe timpul preşedinţiei austriece, am vorbit cu preşedintele Iohannis şi i-am spus despre faptul că avem dosare pregătite pentru fiecare minister, pentru fiecare domeniu, pentru fiecare dosar aflat pe agenda europeană. Rezultatul? În noiembrie, Klaus Iohannis a ieşit public şi a afirmat că nu suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei rotative. Finlanda atunci s-a oferit să preia preşedinţia rotativă în locul României. La puţin timp după ce a văzut modul în care a fost gestionată preşedinţia rotativă, când a văzut la final ca am închis 90 de dosare, am avut peste 2.300 de evenimente şi că toţi au apreciat modul în care am gestionat, preşedintele Iohannis şi-a asumat rezultatele preşedinţiei rotative şi a procedat într-un mod total incorect - a felicitat pe toată lumea, mai puţin pe cei care au fost implicaţi şi cei care au muncit în toată această perioadă", a afirmat Dăncilă.

Fostul premier a mai spus că în domeniul sănătăţii a crescut salariile medicilor, a dotat spitalele judeţene cu aparatură modernă, a achiziţionat peste 800 de ambulanţe noi şi a finalizat licitaţia pentru achiziţionarea de incubatoare pentru toate maternităţile din ţară.

"Singurul lucru pe care l-a făcut Klaus Iohannis în domeniul sănătăţii a fost să afecteze programul de rezidenţiat, a blocat Guvernul, a blocat numirea ministrului pentru Educaţie şi astfel a realizat ceea ce ştie cel mai bine - să blocheze", a arătat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a mai declarat că şi în agricultură Klaus Iohannis "a blocat un ajutor de stat de 30 de milioane de euro pentru fermieri, pentru un sprijin pentru crescătorii de animale".

Aceasta a menţionat că pe timpul mandatului său, Iohannis nu a avut nici măcar o deplasare dedicată românilor din diaspora.

"Mai mult decât atât, chiar dacă s-a deplasat în State, unde avem o mare majoritate a românilor care au plecat din ţară, nu s-a întâlnit cu ei, nu a vorbit despre venirea lor în România şi ce face în calitate de preşedinte ca românii să se întoarcă acasă. Nu a făcut nimic pentru consolidarea relaţiilor cu cei care au plecat în afara graniţelor ţării", a spus Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Antonia Niţă, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

#Prezidenţiale2019/Dăncilă: Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi; a fost înainte de a deveni eu premier

 

#Prezidenţiale2019/Dăncilă: Îmi menţin abordarea privind mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim 

 

#Prezidenţiale2019/ Dăncilă: Ne asumăm fiecare lider al PSD; Liviu Dragnea a avut şi lucruri bune şi lucruri rele 

 

#Prezidenţiale2019/Dăncilă: Nu am făcut niciun asalt asupra justiţiei 

 

#Prezidenţiale2019/Dăncilă: Miniştrii Cabinetului Orban nu sunt acolo ca să se plângă de greaua moştenire, ci să găsească soluţii 

 

#Prezidenţiale2019/Dăncilă i-a transmis lui Iohannis mai multe întrebări; susţine că acesta nu şi-a respectat promisiunile 

 

#Prezidenţiale2019/Dăncilă: Văd teama de un dialog autentic, văd teama de adevăruri incomode pentru Klaus Iohannis 

 

* #Prezidenţiale2019/Dăncilă spune că prioritatea sa dacă ajunge preşedinte este un referendum privind imunitatea

 

* #Prezidenţiale2019/Dăncilă: Pentru a se întoarce tinerii în ţară trebuie să creăm condiţiile asemănătoare cu ale celorlalte state membre

 

* #Prezidenţiale2019/Dăncilă: Desecretizarea raportului privind evenimentele din 10 august nu înseamnă că poate fi făcut public

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.