COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m, asociată și cu depuneri de chiciură in Județul Alba, Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 06-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj; COD GALBEN: 06-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Ialomiţa, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 care se referă la reducerea numărului de ore din învăţământ.

Proiectul de lege referitor la reducerea numărului de ore din învăţământ a fost adoptat iniţial anul trecut de Parlament, însă el a fost retrimis spre reexaminare de preşedinte.

În 21 octombrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, menţinând prevederea contestată de preşedintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, dar a fost amânată intrarea în vigoare până în anul şcolar 2020-2021.

Potrivit legii, "numărul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate".

Această prevedere intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021.

Legea stipulează şi introducerea unor sesiuni de pregătire a personalului didactic asupra problemelor legate de violenţa psihologică - bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.

Potrivit legii, violenţa psihologică - bullying-ul este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale".

Legea mai prevede că "unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia de a înscrie persoanele care nu deţin un cod numeric personal". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.