COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Alba, Județul Alba, Județul Mureş, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 05:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Neamţ; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 04:35 si 08:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 12-12-2019 Intre 02:00 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200m, izolat sub 50m in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tőkés László a declarat joi, la Oradea, că mai mult ar fi sprijinit candidatura lui Mircea Dinescu decât a lui Kelemen Hunor la alegerile prezidenţiale şi că este nevoie de o schimbare radicală în viaţa publică şi politică a maghiarimii din România, având în vedere alegerile din 2020.

Vorbind despre rezultatele campaniei prezidenţiale, Tőkés şi-a manifestat dezamăgirea faţă de "frazeologia" campaniei electorale a lui Kelemen Hunor.

"Se spune că partidele româneşti nu au formulat niciun mesaj către alegătorii de naţionalitate maghiară din ţară, dar eu pot adăuga că, la fel ca partidele româneşti, nici UDMR-ul nu a reuşit să formuleze revendicările şi cazurile principale care preocupă comunitatea maghiară. S-au mulţumit cu nişte slogane goale, între ele sloganul principal: respect reciproc între români şi maghiari, respectul statului pentru maghiari. Dar acest respect nu se concretizează în nimic şi UDMR-ul nu ridică acele revendicări şi cauze care ar putea întrupa un adevărat respect faţă de comunitatea maghiară. Fără fapte şi rezultate concrete, acest respect este o expresie goală," a declarat, în conferinţă de presă, Tokes.

El a apreciat "campania profesională, de altfel şi sprijinul mediei din Ungaria", prin care UDMR a reuşit să dobândească "un rezultat relativ bun de patru procente aproximativ", dar care, la proporţia maghiarilor din România, înseamnă doar o treime a alegătorilor maghiari din România.

"Deci nu ne putem lăuda cu acest rezultat. Este grăitor că chiar judeţele cu însemnată populaţie maghiară au fost cele din urmă pe lista acelor judeţe care au participat la alegerile prezidenţiale. Consider că rezultatul acesta cu care se laudă UDMR-ul nu manifestă puterea comunităţii maghiare, ba, mai mult, întăreşte poziţia politică a UDMR-ului, a acestui partid tip comunist, de tip unipartid. Şi în acest mod nu putem face faţă la alegerile de anul viitor, cele locale şi parlamentare. Este nevoie de o schimbare radicală în viaţa publică şi politică a maghiarimii din România", a spus Tokes.

Tokes s-a referit la un editorial, din 5 noiembrie, al lui Mircea Dinescu în Caţavencii, în care poetul şi revoluţionarul s-ar fi văzut candidatul UDMR şi al maghiarilor, în general, la alegerile prezidenţiale. "Pastorul Tökés nu mă mai iubeşte ca în tinereţile noastre revoluţionare", scria Dinescu, în articol, afirmaţie dezaprobată de Tokes care îl consideră în capul listei sale cu oameni politici români pe care îi apreciază.

"Nu e adevărat că sentimentele mele s-ar fi schimbat faţă de Mircea Dinescu. Cred că persoana lui reprezintă continuitatea ideii revoluţionare din 1989. Deci referirea a fost răuvoitoare şi proastă. Eu mai mult aş fi sprijinit candidatura domnului Mircea Dinescu decât a lui Kelemen Hunor", a conchis Tokes.

El a fost reales preşedinte al CNMT, pentru doi ani, la congresul CNMT din 26 octombrie, alături de acesta în conferinţa de presă fiind şi preşedintele executiv al CNMT, Krisztina Sandor. AGERPRES/(A-autor Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.