Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UDMR a obţinut, în judeţul Satu Mare, cu 5.600 de voturi mai mult la alegerile prezidenţiale din acest an, comparativ cu scrutinul din urmă cu cinci ani, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei judeţene a uniunii, Pataki Csaba.

"Noi la nivel de ţară şi la nivel de judeţ am obţinut rezultate mai bune decât în 2014, la nivel de judeţ în condiţiile în care cu 20.000 de persoane mai puţine şi-au exprimat opţiunea duminică, noi am obţinut cu 5.600 de voturi mai mult faţă de acum cinci ani, respectiv 25.000 de voturi mai multe la nivel naţional. În 27 de unităţi administrativ teritoriale candidatul nostru a ieşit primul loc, în cel puţin alte 20 de unităţi suntem în primii doi sau trei chiar, cred că sunt maxim cinci secţii de votare la nivel de judeţ unde nu am obţinut niciun vot", a declarat Pataki.

Totodată, primarul Kereskenyi Gabor, preşedinte al filialei municipale a UDMR, a anunţat că şi în reşedinţa de judeţ numărul voturilor a crescut.

"Comparativ cu 2014 am reuşit să obţinem cu 2.000 de voturi mai mult. Deci comparativ cu cele 8.008 voturi pe care le-a primit candidatul nostru Kelemen Hunor în 2014, acum acel număr s-a ridicat la 9.920, ceea ce înseamnă că am reuşit să ţinem în priză electoratul nostru de bază. Ceea ce ne bucură este că am reuşit nu numai să păstrăm acel număr de acum cinci ani, ci să-l majorăm consistent", a spus Kereskenyi Gabor.

El arătat că UDMR va decide, miercuri, cum va îndemna electoratul să voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean, în urma centralizării voturilor din toate cele 337 de secţii de votare din judeţ, Klaus Iohannis a obţinut 41.734 voturi, adică 35,86%, fiind urmat de Kelemen Hunor, cu 30.513 voturi - 26,22%. AGERPRES/(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.