COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:15 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:10 si 08:10 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la adunarea regională a filialelor PNL Sud-Muntenia, organizată la Piteşti, că PSD se "agaţă cu disperare de putere" şi a afirmat că social-democraţii vor pierde alegerile.

"Acum chiar se apropie alegerile. Ne dăm seama noi bucuroşi, curajoşi. (...) PNL este puternic şi hotărât. Se simte şi la ei. Văd venind ei pesediştii cea mai mare înfrângere de după Revoluţie şi le este frică pesediştilor şi se agaţă cu disperare de fiecare zi cât mai rămân la putere. O disperare urâtă! Aceşti pesedişti se agaţă de putere doar, doar încă o zi în care mai pot da ceva din banii românilor baronilor roşii, doar, doar mai prind o zi să mai angajeze nişte neamuri, nişte prieteni, nişte incompetenţi, să mai strice ce a mai rămas din marile sisteme publice din România. Ruşine PSD! O să o încasaţi!", a afirmat Iohannis.

El a acuzat PSD pentru lipsa de autostrăzi, spitale regionale, şcoli reabilitate şi măsuri de siguranţă.

"Vorbim despre lucruri foarte grave, despre o justiţie asaltată, aproape că au reuşit ei pesediştii să politizeze justiţia. Vorbim de ce nu s-a făcut, despre ce s-a greşit, despre ce trebuia făcut altfel şi de fiecare dată aceste lucruri au fost greşit abordate de PSD. De asta spun eu de atâta vreme că acest PSD a construit o guvernare dezastruoasă, eşuată. Este timpul să plece! Este timpul să plece pentru mai multă vreme, fiindcă doar aşa vom putea, eu şi cu voi, PNL, şi cu alte partide democratice care vor veni lângă noi să reconstruim România, dar eu nu vreau ca PSD să plece oricum, ci în cel mai democratic vot. Eu vreau ca PSD să plece după alegeri şi vom începe acum în noiembrie", a afirmat Iohannis.

Candidatul PNL la prezidenţiale a afirmat că PSD a "eşuat" în economie, justiţie, învăţământ, sănătate şi a catalogat actuala guvernare "ratată şi eşuată".

"Trebuie să ne pregătim pentru ce va veni, trebuie să pregătim noul guvern împreună cu care voi începe reconstrucţia României, vom începe împreună să reparăm, să facem tot ce a stricat PSD în această ţară. Vom reda demnitate şi independenţă sistemului de justiţie, vom continua lupta anticorupţie, vom repune pe picioare o dezvoltare sustenabilă a României, vom face ce s-a tot promis la PSD şi s-a terminat cu desene frumoase cu carioca pe hartă - infrastructura României. Împreună vom reface marile sisteme publice, vom reseta România, vom reda românilor demnitatea lor", a spus Iohannis.

De asemenea, el le-a subliniat liberalilor prezenţi la reuniune că trebuie câştigate următoarele alegeri.

Şeful statului a mai precizat că aceasta este ultima întâlnire regională a PNL la care participă. AGERPRES / (A - autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.