COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:15 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:10 si 08:10 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a avut, vineri, la Palatul Victoria, consultări cu o delegaţie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în cadrul cărora a transmis din partea premierului demis, Viorica Dăncilă, că social-democraţii vor susţine în Parlament modificarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat pentru eliminarea inechităţilor în acest domeniu.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, discuţiile la care au participat şi reprezentanţi ai ministerelor Apărării Naţionale şi Muncii au fost axate pe modificarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, "astfel încât să fie eliminate unele inechităţi în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei şi calcularea drepturilor militarilor".

"Secretarul general al Guvernului a subliniat că are mandat din partea premierului Viorica Dăncilă, în calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat, să îi asigure pe reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate că această formaţiune politică va susţine în Parlament o iniţiativă de modificare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat. Scopul acestui proiect este să ofere soluţii astfel încât persoane care s-au pensionat în ani diferiţi, dar au desfăşurat aceeaşi activitate, în condiţii similare, să beneficieze de aceleaşi drepturi, iar pensiile să reflecte vechimea în muncă şi contributivitatea", se arată în comunicat.

Secretarul de stat în MApN Mihai Dan Chirică a menţionat că această iniţiativă legislativă este deja pregătită în colaborare cu reprezentanţii sindicatelor din domeniu şi ai tuturor celor interesaţi, însă actualul Guvern nu mai are prerogative care să-i permită adoptarea proiectului.

"În aceste condiţii, se fac toate eforturile pentru a nu fi afectate beneficiile pensionarilor militari", conform comunicatului.

Potrivit acestuia, Chirică a informat totodată că este pregătită o altă măsură destinată creşterii calităţii vieţii cadrelor militare în rezervă - indexarea pensiilor militare cu 4,6%, care poate fi aplicată de la începutul anului viitor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editura: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Dogaru (Militarii Disponibilizaţi): Cerem Guvernului modificarea legislaţiei care asimilează juridic pensia cu ajutorul social 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.