COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:15 si 08:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 12-11-2019 Intre 02:10 si 08:10 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD şi candidatul la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a declarat miercuri, în cadrul unei întâlniri electorale în comuna suceveană Hînţăşti, că avem o ţară dezbinată pentru că actualul preşedinte al României a împărţit-o între buni şi răi pentru că a dărâmat un guvern fără să pună nimic în loc.

"Avem o ţară dezbinată. Avem un preşedinte care a împărţit ţara între cei buni şi cei răi, între cei care merită şi cei care nu merită, un preşedinte care nu se uită la părinţii şi bunicii noştri, un preşedinte care vrea Guvernul meu, un preşedinte care vrea Parlamentul meu, un preşedinte care se uită cu dispreţ către români, un preşedinte care a aruncat ţara în aer. (...) Au dărâmat jos un guvern şi au pus în loc nimic'', a spus Dăncilă.

Ea le-a spus celor prezenţi că actualul preşedinte are "alură de dictator", că este arogant, că nu iubeşte românii şi încalcă Constituţia ţării, iar România trebuie să aibă un alt destin, în care să fie prezenţi şi oamenii.

"Poporul trebuie să aibă un alt destin. Un destin în care să fiţi şi dumneavoastră prezenţi. (...) Acest lucru nu se întâmplă, pentru că preşedintele ţării este cel care a adus dezbinarea între români. A făcut acest lucru pentru că nu iubeşte românii. L-aţi văzut între oameni? L-a'i văzut vreodată să ajute un om, să fie sensibil la probleme unui om? Este un preşedinte care, de fiecare dată, ne-a privit cu aroganţă. A crezut că totul i se cuvine. Un preşedinte care încalcă Constituţia ţării. Dacă oricare dintre dumneavoastră ar încălca o lege, imediat cineva ar veni şi v-ar sancţiona, dar preşedintele României îşi poate permite orice, pentru că are această alură de dictator şi crede că fără a vorbi cu oamenii, fără a veni în mijlocul oamenilor, are dreptul să mai ia un mandat. Un mandat în care el stă în vacanţă, dumneavoastră munciţi pe câmp'', le-a mai spus Dăncilă oamenilor prezenţi la întâlnirea electorală.

Totodată, aceasta a făcut apel la unitate, spunându-le celor prezenţi că numai aşa pot fi realizate lucruri importante pentru oameni şi pentru ţară.

"Cel mai important lucru este să aduci zâmbetul pe faţa oamenilor, să le alini durerea şi să încerci să faci cât mai multe lucruri bune. (...) Toate lucrurile bune pentru această ţară, toate obiectivele pe care ni le-am dorit s-au făcut prin unitate, s-au făcut prin voinţa poporului român, de la comună, de la oraş, de la Suceava sau Constanţa, de la Maramureş sau la Giurgiu. (...) Ratificarea provinciilor locuite de români, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, Adunarea Naţională de la Blaj, Unirea de la Iaşi, toate s-au făcut prin voinţa poporului român, printr-un popor care s-a unit în momente grele. Nu s-a făcut nici prin ură şi nici prin dezbinare'', a mai afirmat Viorica Dăncilă. AGERPRES / (A - autor: Silvia Marcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.