Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat joi nemulţumit cu privire la Cadrul Financiar Multianual, arătând că România nu sprijină reducerile de fonduri pentru Politica Agricolă şi pentru Politica de Coeziune.

"Vom avea mâine o discuţie pe aşa-numitul MFF - Cadrul Financiar Multianual - şi pot să vă spun că am nemulţumiri aici. Preşedinţia noastră a făcut progrese, cu bună credinţă, cu parteneri, împreună s-au făcut progrese pe acest Cadru Financiar Multianual. Acum, Preşedinţia (Consiliului UE - n.r.) mi se pare că nu procedează corect, fiindcă practic au solicitat să se meargă înapoi la ce a fost înainte de Preşedinţia noastră şi au venit cu nişte propuneri pe care nu le agreez şi nu le sprijin sub nicio formă. Nu pot să fiu de acord să avem reduceri pe Politica Agricolă şi pe Politica de Coeziune, aceste lucruri mi se par greşite. Este o abordare pe care nu o sprijină România şi acest lucru îl voi spune foarte clar când ajungem la acest capitol", a spus Iohannis înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

El a arătat că trebuie să existe negocieri în ceea ce priveşte alocările de către state.

"În ce priveşte alocarea de către state, dacă este 1% din PIB sau 1,1% sau, cum a cerut Parlamentul, 1,3%, care este greu de conceput, asta va rezulta din negocieri, dar după părerea mea nu putem să aruncăm, pur şi simplu, aşa, în spaţiu nişte cifre fără să ţinem cont de statele membre şi cam asta a făcut Preşedinţia finlandeză", a afirmat şeful statului. AGERPRES/(autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.